Povestea unei femei care a fost bătută, abuzată sexual și înjosită în ultimul hal de propriul soț

O femeie care a scăpat din mrejele soțului agresiv povestește despre calvarul prin care a trecut alături de el: cerți zilnice, pumni, abuz sexual, sânge, copii stresați și lacrimi. Povestea Valentinei cu siguranță te va emoționa și pe tine!

​

“Fulgerător, Mișa* o pocnește în plină față. Valentina* nu reușește să se ferească de pumnul soțului și se pomenește catapultată la podea, cu nasul podidit de sânge. Bărbatul o apucă de păr și o ridică în picioare, sfredelind-o cu bulbul ochilor sticloși și înroșiți. „Și s..ka (cățea, din rus.), vrei nasos (pompă, din rus.)?! F..te-o în satul tău ș-o să-ți iei nasos”, urlă bărbatul, încleștându-și pumnul pentru o nouă lovitură. „Mișa, te rog nu mai da, că văd copii”, se roagă femeia, în timp ce sângele i se prelinge pe buze, pe piept, și se îngroapă tot mai adânc între sânii mici ascunși în spatele unui pulover negru.

 Valentina se prăbușește la pământ înainte să încaseze al doilea pumn. Mișa rămâne în picioare, cu un șomoiog de păr negru care îi lucește în mână. Două perechi de ochi înlăcrimați se uită țintă la el. Șiroaiele de pe fața albă ca varul a copiilor nu-l ogoiesc pe bărbat. Cel mai mic, un puști de-a II-a, se năpustește asupra tatălui. Mucii amestecați cu lacrimile sărate i se scurg în gură și-l împiedică să-și strige clar avertismentul:

– Las’ în paț pe mamaaaa!

Bărbatul schițează un rânjet zeflemitor. Cu lejeritate îi răsucește lui Ionel* mâinile la spate și-l izbește cu capul de soba îmbrăcată în teracotă cafenie. Ascuns după pat, Victor*, băiatul mai mare, tremură din toate încheieturile și nici nu îndrăznește să crâcnească. Știe că tatăl său încuiase ușa, așa că doar așteaptă un moment prielnic ca s-o șteargă și să anunțe poliția.

Clătinându-se pe picioare și cu un sughiț nesfârșit care îi tot cresta pieptul, Mișa își îndreaptă atenția spre consoarta care tocmai se ridicase și pornise spre bucătărie, sprijinindu-se de pereți. Mirosul de băutură îi umezi zâmbetul rece.

– Fa, curvo, degeaba te speli, că eu azi te ușid, șuieră Mișa printre dinți, țuguindu-și buzele cărnoase.

O lasă să ajungă la lavoar, după care, cu mișcări greoaie de urs, pornește pe urmele ei. Când o ajunge, o împinge cu putere de la spate. Valentina se lovește frontal într-un dulăpior și cade. Bărbatul se aplecă și-i mai dă o palmă peste nas. Apoi ridică piciorul s-o strivească. Rămâne cu el spânzurat în aer preț de câteva secunde, când ceva îl face să renunțe. Fluierând, se îndreptă spre dulapul din bucătărie în care-și ține sculele. Începe să cotrobăiască printre instrumentele ascuțite care tot zăngănesc prevestitor. Femeia înțelege ce va urma. Cu fața lipită de linoleum, horcăie de durere și se zvârcolește neputincios. „De data asta nu mai scap”, își autoproclamă Valentina sentința.

Între timp copiii o înconjoară și, printre sughițuri, își imploră tatăl s-o lase în pace. Bărbatul nici nu se clintește de lângă cutia cu unelte. Doar mormăie către cel mai mic să descuie ușa și să-i aducă niște chiștoace. Când aude porunca, femeia ridică capul cu greu și-i face semn celui mai mare să fugă și el. Însă Victor nu se urnește. Stă locului de parcă ar fi paralizat.

Mișa se întoarce și surprinde câteva frânturi din scena mută și plină de semne dintre cei doi. Dar nu intervine. În fiecare mână ține câte o șurubelniță. Imitând un bucătar, bărbatul le freacă una de alta, zdrobind liniștea amiezii de martie. Metalul sfârâie, înțepând odaia cu un miros neplăcut. Băiatul mai mare doar înghite în sec și privește năuc la șurubelnițele care lucesc în mâinile cât lopețile ale tatălui său.

– Te rog, fă asta, numai să nu vadă copiii, abia de reuși să bolborosească Valentina.

– Suka, eu azi te ușid! îi confirmă soțul gândul de mai devreme și se lăsa pe vine lângă dânsa…

* * *

Într-o sâmbătă de noiembrie înfofolită în promoroacă, muzica și chiotele de mare veselie cutremura satul de baștină a lui Mișa. Era anul 1998. O verișoară de-a Valentinei își punea pirostriile. Invitată în calitate de domnișoară de onoare, tânăra și-a tras o pereche de blugi strânși pe coapse. Abia intraseră în vogă și „cine avea djînși (blugi – n.r.) era cel mai krutoi (tare, din rus.)”.

Viitorii soți s-au intersectat abia pe la jumătatea petrecerii. Valentina a mers la fântâna din drum după apă – crizantemele din camera de oaspeți începuse să se ofilească. Și acum se îmbujorează și drângănește din picior când își aduce aminte de episodul care a pus temelia în relația lor.

„Era o haită de flăcăi lângă fântână. Mișa s-a desprins dintre ei și s-a oferit să îmi scoată apă. Când să-mi dea găleata, m-a privit în ochi și m-a rugat să-l aștept până la sfârșitul nunții. Era frumușel. Îmi plăcuse deodată de el, spurcăciunea, numai că nu știam că o să fie și nebun”, povestește Valentina, în timp ce ochii mici și rotunzi de veveriță îi scapără.

Tânărul înalt și corpolent n-a mai așteptat sfârșitul nunții. A ajuns-o din urmă și, sfios, a invitat-o la dans. Era primul „medleak” (dans lent, din rus.) din acea seară pe care Valentina a acceptat să-l danseze. Mai primise invitații de la câțiva flăcăi, dar „niciunul nu-mi plăcuse, că erau ba negri, ba păcătoși, ba bătuți de bălțăra (grindină – n.r.). I-am trimis pe toți… să se liniștească”. În schimb „Mișșșa…”, accentuează Valentina un „ș” gâtuit de emoție care șuieră printre dinții albi cu strungăreață.

Nu s-au mai dezlipit din priviri și hore până la sfârșitul nunții. Iar când o vijelie a prăbușit cortul, alungând petrecăreții pe la case, Mișa a cuprins-o strâns de mijloc și a sărutat-o apăsat pe buzele-i subțiri. I-a promis că, în duminica următoare, va veni la ea acasă, în satul megieș.”

Citește continuarea pe oamenisikilometri.md!