mamaplus

Peste 2000 de focare de COVID-19, identificate în municipiul Chișinău

-
//
25.06.2020

De la începutul pandemiei, în mun. Chișinău au fost indentificate 2068 de focare de COVID-19, dintre care 107 doar azi-dimineață, 25 iunie, a anunțat la ședința CMC șeful-adjunct al direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinăului, Boris Gîlcă, după ce consilierii Partidului Liberal au solicitat audierea acestuia în legătură cu situația epidemiologică din municipiul Chișinău.

„COVID–19 nu este o glumă. Trebuie să înțelegem că niciun stat nu a fost pregătit de această pandemie. COVID-19 nu afectează doar bătrânii, dar și pe cei tineri, chiar și pe copii. În Chișinău sunt foarte multe focare înregistrate. Dacă comparăm luna mai cu luna iunie avem înregistrată o creștere exponențială exact de trei ori“, a declarat Gîlcă.

Potrivit lui Gîlcă, 600 de pacienți sunt internați în spitalele din mun. Chișinău, dintre care 91 de pacienți sunt internați în stare gravă. La domiciliu se tratează 1997 de pacienți.

„În Chișinău avem înregistrate 2068 de focare de COVID-19, dintre care 107 au fost depistate astăzi dimineață. Până acum, în mun. Chișinău au fost înregistrate 153 de decese. Cu toate acestea, consider că mun. Chișinău se descurcă bine în lupta cu COVID-19. Desigur nu trebuie să nu punem lauri, dar țin să menționez că nu am avut crize de echipamente de protecție. Am făcut tot posibilul să identificăm rapid furnizori“, a menționat Gîlcă.

Totodată, Gîlcă a precizat că toate sălile de terapie intensivă din spitalele din Chișinău sunt ocupate cu pacienți infectați cu COVID-19 în stare critică.

„Avem 600 de pacienți cu COVID-19 internați azi în spitalele municipale, dintre aceștia 412 sunt adulți, iar restul copii. 91 dintre pacienți sunt în stare foarte gravă și toate sălile de terapie intensivă, noi le avem 30 la număr, sunt toate ocupate cu pacienți în stare critică”, a precizat Gîlcă.

La nivel de țară, Boris Gîlcă susține că situația pandemică se agravează, iar conform estimărilor acestuia, în Moldova ar fi cel puțin 150 000 de persoane infectate cu COVID-19, adică de 10 ori mai mult decât cele 15 000 de cazuri confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

„Noi avem la ziua de astăzi peste 15 000 de cazuri oficiale confirmate cu infecția de COVID-19, dar cifra reală pe întreg teritoriul țării este de 10 ori mai mare, în țară noi avem cel puțin de 150 000 de persoane infectate“, a mai spus Gîlcă.

Potrivit MSMPS, până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 15 078 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1185 în regiunea transnistreană.

Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 8599.