Pedagogii vor fi pregătiți să acorde primul ajutor în situații de urgență

Pedagogii vor fi pregătiți să acorde primul ajutor în situații de urgență

-
//
10.02.2017

Pedagogii de educaţie civică şi educaţie fizică vor fi instruiți pentru acordarea primului ajutor medical în situaţii de urgenţă. Instruirile vor fi moderate de specialiştii Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Prespitalicească, în perioada 13 februarie - 1 septembrie 2017. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul sănătăţii, Ruxanda Glavan, transmite IPN.

Pedagogii vor fi pregătiți să acorde primul ajutor în situații de urgență

Medicii de urgenţă vor preda lecţii teoretice şi practice despre acţiunile care trebuie întreprinse în situaţii de urgenţă. Totodată, vor explica cadrelor didactice cum să evalueze corect respiraţia, pulsul şi tensiunea arterială ale persoanei care are nevoie de prim ajutor medical. De asemenea, participanţii la curs vor învăța cum să efectueze resuscitarea cardiacă şi cerebrală, dar şi cum să evite obstrucția căilor respiratorii în timpul unui leşin. Vor fi demonstrate și tehnici de imobilizare şi transportare a pacienţilor cu fracturi.

La curs vor participa reprezentanţi din toate instituţiile de învăţământ din ţară.

Sursa: deschide.md