Pe data de 8 martie 2024, în satul Bălănești din raionul Nisporeni, o fetiță în vârstă de 3 ani a fost lovită de o mașină chiar în fața casei sale, în timp ce mama sa, împreună cu cei patru copii, se pregătea să meargă în ospeție. „Imediat după impact, fratele mai mare a luat fetița și a alergat spre mine pentru ajutor. Ea era plină de sânge, cu fața umflată și dinții desprinși”, a relatat mama micuței într-un interviu acordat lui Adrian Prodan. Femeia se teme că acest incident va fi acoperit și că șoferul ar putea să scape nepedepsit, scrie UNIMEDIA.
Accidentul a avut loc în seara zilei de 8 martie 2024, în jurul orei 18:00. Mama fetiței în vârstă de 3 ani, Silvia, care este lucrătoare medicală, relatează că evenimentul s-a petrecut în timp ce ea intrase în casă pentru a lua apă și telefonul, iar fetița se juca în curte. La un moment dat, a auzit o bubuitură puternică, iar femeia nu a reușit să înțeleagă imediat ce s-a întâmplat. Își amintește doar de chipul fetei plin de sânge și de apariția a doi bărbați, unul dintre ei fiind cumetrul fetiței. Șoferul a promis că va fi implicat în toate aspectele necesare tratamentului fetiței, dar acum își neagă vina, acuzând-o pe Silvia de neglijență față de propriul copil.
Silvia presupune că fetița a plecat la mașină pentru a-și chema fratele, iar în acel moment s-a produs accidentul. Mama copilei nu a fost l-a fața locului în timpul impactului, însă din spusele băiatului, șoferul a lovit lateral fetița, cu oglinda, și nu a frânat măcar să vadă ce a făcut, dar și-a continuat drumul până ce băiatul a început să strige din urma lui.
„Mi-am luat fata în brațe, am șters-o de sânge și am plecat la spitalul raional din Nisporeni”
Femeia povestește că medicii au evaluat starea fetiței rapid, au acordat tot ajutorul necesar, i-au plasat piciorușul traumat în gips, apoi au transferat-o la un spital din Chișinău.
„Am fost transportați la spitalul din Chișinău, sub supravegherea totală a medicilor, iar în ambulanță îmi mirosea a moarte”
Silvia spune că fetița a fost mereu conștientă, dar plângea încontinuu de durere. Ajunși la Chișinău, medicii au preluat fetița, au examinat-o și au luat-o în sala de operații.
„I-au cusut limba și i-au scos dințișorii, un dinte era căzut încă de acasă, iar medicul mi-a mai dat încă trei”
Femeia se simte recunoscătoare pentru ajutorul medicilor și spune ca operația a decurs bine, iar fetița ei suportase anestezia fără complicații. Copila a fost nevoită să se alimenteze câteva zile doar cu hrană lichidă, cel mai greu a fost faptul că a trebuit să stea 2 săptămâni în pat, deoarece piciorul fracturat îi fusese pus la extensii.
„Am stat 10 zile în spital, dar nimeni absolut nu a venit la noi. Șoferul nici nu vrea să audă de starea fetei și nu ne ajută cu nimic”
Silvia susține că polițiștii au luat probe, iar șoferul implicat se declară nevinovat. Femeia a spus că acesta „are spete” , iar cazul stă pe loc”.
„Ca om putea să sune să întrebe măcar de starea fetei”
Femeia recunoaște că dacă șoferul ar ajuta-o și și-ar cere scuze, ea l-ar fi iertat. La moment, Silvia stă cu fetița acasă, țintuită la pat, pentru că are piciorul pus în gips pentru o perioadă de două luni, și nu știe ce va fi mai departe. Cert este faptul că fetița a rămas fără dinți, iar mămica se teme și nu știe dacă aceștia îi vor mai crește.
Care este starea fetiței, ce spun oamenii legii și ce crede mama fetiței despre toate cele întâmplate vedeți în interviu.