mamaplus

Patru copii au fost găsiți în viață la 17 zile după ce s-au prăbușit cu avionul în jungla amazoniană

-
//
19.05.2023

Patru copii au fost găsiți în viață, în jungla amazoniană, la 17 zile după prăbușirea avionului în care aceștia se aflau, alături de alți doi pasageri și de pilot, care au fost găsiți decedați.

mamaplus

Cei trei copii cu vârste de 13, nouă, respectiv patru ani, şi un bebeluş de 11 luni au supraviețuit miraculos accidentului aviatic și au rezistat mai bine de două săptămâni hrănindu-se cu fructe găsite în junglă, relatează Daily Mail, potrivit protv.ro.

Președintele columbian Gustavo Petro a fost cel care a anunțat că au fost salvați. Găsirea lor aduce „bucurie întregii țări”, a transmis el într-un mesaj pe Twitter.

Trei cadavre au fost recuperate după accident. Printre cei decedați sunt pilotul și mama copiilor.

Avionul, un model Cessna 206, a dispărut de pe radare la 1 mai în timp ce survola jungla columbiană, în apropiere de San José Del Guaviare, în departamentul Caqueta, din sudul ţării.

Au fost lansate rapid căutări aeriene în încercarea de a localiza avionul şi pe ocupanţii acestuia, însă abia după câteva zile echipa de salvare a reuşit să ajungă la locul unde acesta s-a prăbuşit.

Potrivit companiei aeriene Avianline Charter, care a operat zborul, trupul pilotului a fost descoperit luni în interiorul aparatului de zbor, iar fotografii ale acestuia din urmă au fost publicate de armată pe Twitter. Imaginile arată avionul în poziţie verticală în mijlocul junglei, cu botul strivit de pământ, transmite Agerpres.

Armata columbiană, care a colaborat cu populaţia indigenă din comunităţile aflate în apropierea locului prăbuşirii şi care a folosit câini de urmărire, a descoperit în zona accidentului „fructe ronţăite”, precum şi bunuri personale, inclusiv un biberon.

Cu toate acestea, jungla este foarte deasă în această regiune deosebit de greu accesibilă. Echipele de salvare au fost nevoite să călătorească nouă ore pe râu pentru a ajunge la locul accidentului.

Cauzele accidentului nu au fost încă stabilite. Potrivit protecţiei civile, pilotul a raportat probleme la motorul avionului înainte ca acesta să dispară de pe radare.