În condițiile în care pandemia de COVID-19 continuă să facă victime, țările din Uniunea Europeană iau tot mai mult în considerare impunerea unor noi măsuri de protecție a populației. Printre acestea ar fi și pașaportul COVID-19 sau pașaportul de vaccinare, un certificat care să confirme că persoana a fost vaccinată împotriva noului tip de coronavirus, scriu AFP și Agerpres, citați de hotnews.ro.
Ideea pașaportului de vaccinare a prins contur de multă vreme și este agreată mai ales în țările care se bazează foarte mult pe turism. Există însă și state europene care se opun certificatului COVID-19.
Iată care sunt țările pro și contra acestui act:
Grecia
Grecia s-a numărat printre primele state care au cerut ca această măsură să fie analizată și cât mai repede adoptată. Asta s-a întâmplat chiar luna trecută, când oficialii greci au cerut Comisiei Europene să permită utilizarea „certificatelor de vaccinare” pentru călătorii în UE. În afară de asta, Grecia a semnat deja un acord cu Israelul pentru a le permite celor vaccinați deplasările între cele două țări.
Spania
Spania nu a lansat, deocamdată, un paşaport de vaccinare, dar ministrul de externe, Arancha Gonzales Laya, consideră că ar fi „un element foarte important pentru restabilirea în siguranță a mobilității”.
Italia
Şi autoritățile din Italia consideră că un astfel de document ar putea deschide mai rapid calea către „activități normale”, aşa cum s-a exprimat oficialul responsabil de gestionarea urgenței sanitare, Domenico Arcuri.
Suedia și Danemarca
Suedia şi Danemarca au anunțat deja certificate electronice, care ar putea permite purtătorilor să călătorească în străinătate, să intre în stabilimente sportive sau culturale ori - în cazul Danemarcei - să ia masa în restaurante.
Estonia
În Estonia, cei care pot dovedi la intrare că sunt vaccinați sau dețin un test COVID-19 negativ sunt scutiți de carantină. O firmă locală, Guardtime, a început o schemă pilot de certificare, iar țara colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății pentru dezvoltarea la nivel internațional.
Islanda
Islanda, care nu este membră a UE, dar are legături cu aceasta ca parte a Spațiului Schengen, a început să emită certificate digitale în ianuarie, în vederea facilitării deplasărilor internaționale.
Există însă și destul de multe state europene care nu agreează ideea unui pașaport COVID-19, printre care: Franța, Germania, Polonia și chiar România.
Franța a exprimat rezerve privind utilizarea certificatelor de vaccinare ca indiciu al siguranței activităților practicate înaintea pandemiei. „Nu toată lumea are acces la vaccinuri. Şi nu ştim dacă acestea împiedică transmiterea”, a declarat în ianuarie ministrul sănătății, Olivier Veran. Dezbaterea trebuie să înceapă „peste câteva luni”, a spus el.
Germania, de asemenea, se opune acordării de privilegii față de restul populației pentru o minoritate vaccinată. Nu exclude însă impunerea unei astfel de cerințe în sectorul privat. „Dacă un proprietar de restaurant doreşte să deschidă numai pentru persoanele vaccinate, va fi dificil de interzis asta conform legislației curente”, a declarat ministrul justiției, Christine Lambrecht.
Polonia nu ia în considerare, deocamdată, un „paşaport de vaccinare”, deşi dispune de o aplicație pentru smartphone care arată starea celor vaccinați şi care permite deținătorilor să evite carantina la sosirea în țară.
Guvernul Belgiei, de asemenea, este împotriva condiționării activităților de „paşapoartele” de vaccinare. Pentru călătorii, urmăreşte recomandările la nivelul UE şi cele ale OMS.
Organizația Mondială a Sănătății susține certificatele de vaccinare pentru a monitoriza mai bine imunizarea, dar critică ideea utilizării lor ca o condiție pentru călătorii, odată ce nu toate statele au acces la vaccin.
Citește și: Dragoste la puterea a treia! Suada Karkouki alături de soț și fiică - într-o fotografie adorabilă