mamaplus

Părinții nemulțumiți de trecerea la lecțiile online vor protesta în centrul capitalei

-
//
02.03.2021

Un protest va avea loc în data de 5 martie, în fața Parlamentului, împotriva deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), potrivit căreia de la 1 martie copiii revin la lecțiile online. Organizatorii roagă să fie susținuți și de profesori, întrucât potrivit lor, rezultatele lecțiilor online tind spre zero. Aceștia sunt de părere că școala este un loc sigur unde un copilul se poate afla.

„Se organizează un protest pentru a redeschiderea instituțiilor școlare. Pentru dreptul la învățătură, la școală, cu prezența fizică. Suntem împotriva lecțiilor online! Copiii la școală – părinții la lucru”, au declarat organizatorii.

De asemenea, anterior a fost lansată și o petiție adresată președintelui CNESP, prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi și avocatului copilului Maia Bănărescu, care în mai puțin de 48 de ore a fost semnată de peste 7000 de persoane.

Conform Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică din 26 februarie, se dispune organizarea desfăşurării la distanță a procesului educațional în cadrul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private.

Citește și Psiholog: Orele la distanţă pot genera probleme de ordin psihologic în rândul copiilor