mamaplus

Parcurile din Chișinău sunt pregătite pentru sezonul estival

-
//
16.04.2024

Municipalitatea pregătește parcurile din Chișinău pentru sezonul estival. Pe plaje a fost adus nisip, au fost reparate cabinele de schimb și vor fi pornite dușurile, transmite IPN.

mamaplus

„Temperaturile ridicate le permit locuitorilor orașului să se odihnească în preajma lacurilor, parcurilor din Chișinău. Unde s-a necesitat, a fost suplinită cantitatea de nisip pe plaje. Efectuăm lucrări de afânare a nisipuluiˮ, a precizat directorul interimar al Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, Tudor Gîrbu.

Tudor Gîrbu a adăugat că sunt efectuate lucrări de renovare a mobilierul din parcuri, scuaruri, în aliniamente stradale. În perioada de noapte se întreprind lucrări de combatere a insectelor după cosit.

Muncitorii întreprinderii zilnic colectează deșeurile în zonele de agrement. Tudor Gîrbu spune că unii cetățeni strâng din urma lor gunoiul, dar alții nu fac acest lucru, îngreunând astfel munca lucrătorilor întreprinderii.

Cetățenii care să se odihnească în zonele de agrement sunt îndemnați să manifeste responsabilitate și să nu lase gunoi în urma lor.