Directoarea departamentului de sănătate publică din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, Maria Neira, a considerat ieri „fezabil” un vaccin împotriva COVID-19 pentru începutul anului 2021 şi a cerut ca acesta să fie fabricat şi distribuit „în mod echitabil”, relatează EFE.
„Data (de omologare a vaccinului, n.r.) va fi la începutul anului viitor. Cei mai optimişti spun că va fi la sfârşitul acestui an. Măcar să aibă dreptate”, a spus Maria Neira în videoconferința „COVID-19: la răscrucea OMS”, organizată de Barcelona Tribuna.
Potrivit acestei experte, „este fundamental să se dezvolte un vaccin, dar şi ca fabricarea şi distribuirea lui să se facă echitabil”. OMS are sarcina de „a coordona şi a arbitra” cursa pentru obținerea acestui vaccin, a adăugat Neira.
Conform responsabilei OMS, „nu vor beneficia doar țările care au plătit”, amintind că vor exista subvenții şi aporturi ale unor donatori pentru cei aflați în situații precare ce le limitează accesul la vaccin.
„Şi toate acestea vor fi făcute cu beneficii financiare clare pentru centrele farmaceutice”, a precizat Neira.
La întrebarea despre reizbucnirea unui focar în China, ea a explicat că se investighează şi că se va comunica „ceea ce se va afla”.
Despre posibilitatea unei reizbucniri globale a pandemiei, Maria Neira şi-a exprimat speranța ca un astfel de fenomen să nu mai aibă loc, deşi a insistat asupra normelor stricte de protecție.
„Să ne aşteptăm la ceea ce este mai rău, pentru ca apoi să fie mai bine”, a precizat ea.
Întrebată dacă OMS a reacționat tardiv la pandemie, Maria Neira a precizat că, în momentul declarării oficiale a epidemiei în China, în restul lumii existau doar 80 de cazuri confirmate şi niciun deces. Ea a argumentat că atunci nu era o pandemie cu potențial global şi că, în acest sens, „nu s-a reacționat târziu”.
După alerta din China, a continuat ea, restul lumii a avut două luni şi jumătate „pentru a se pregăti şi a răspunde”, ținând cont de „măsurile excepționale” luate de Beijing, pe care unii le-au considerat inclusiv „totalitare”.
Maria Neira consideră că guvernul chinez „nu a ascuns nimic” şi este de părere că dacă ar fi făcut acest lucru „sistemul l-ar fi descoperit”.