mamaplus

O voluntară a vrut să doneze încălțăminte copiilor, dar a fost alungată: ”Ți-ai luat corobșile și ai ieșit”

-
//
19.01.2021

De ani buni de când există Asociația Obștească ”Ajută un Om”, Doina Cernavca a ajutat sute de mii de copii din satele Moldovei și nu numai, în cadrul campaniilor de caritate pe care le desfășoară. Zilele trecute, Doina a fost în vizită la o grădiniță din satul Parcani, raionul Călărași. Chiar dacă ea susține că ar fi încălcat una dintre regulile pandemiei intrând în instituție (cu mască și respectând distanța socială), directoarea grădiniței a descălțat copiii și a dat-o imediat afară cu tot cu încălțăminte.

”120 km dus-întors, la -16, făcuți în zadar... Descărcăm papuceii înapoi în depozit și ne încuiem în casă. Vă supărați că e pandemie și nu putem merge în cluburi, sau că e pandemie și nu lucrează Patria?

Poftim, în 10 luni de pandemie în sfârșit am întâlnit cel mai corect funcționar public. E pandemie și nu e voie de donat încălțăminte nouă la copiii săraci, în mare parte copii romi, care vin în caloși sau adidași la grădiniță. După ce am încălțat copiii, doamna directoare de grădiniță i-a descălțat și a trimis o educatoare să ne aducă papuceii înapoi la poartă. Nici nu-mi imaginez ce e acum în sufletele copiilor...

Ok, eu am încălcat regula pandemiei. Cu mască și respectând distanța, am intrat în holul grădiniței. Dar, la -16, nu pot să scot copiii de 4 ani afară ca să probeze cizmele.

În 6 ani de campanie "Încalță un copil pentru iarnă", prima dată mi s-a urlat "Ți-ai luat corobșile și ai ieșit di pi teritoriu grădiniței." Și pentru prima dată ne întoarcem în oraș cu "corobșile" pline cu papuci cu blană. Iar undeva într-un sat au rămas vreo 90 copii în caloși sau cizme vechi, la -16...  Mulțumim, Doamne, că de poimâine se încălzește afară! Mai încălzește și unele suflete, că tare multă răutate și rasism cade pe copiii nevinovați...”, scrie Doina Cernavca într-o postare pe Facebook.

Fiind informat despre acest incident, primarul comunei Răciula din care face parte și satul Parcani, Zinaida Țurcanu, susține că nu poate să întreprindă nicio măsură, dar îi pare rău de cele întâmplate.

Ulterior, Doina Cernavca a mai făcut o precizare referitor la vizita întreprinsă la grădinița respectivă.

”Toate vizitele sunt coordonate cu o zi înainte, oferite detalii, cerut numărul copiilor, ca noi să știm câte perechi de papuci să încărcăm. Plus, noi am fost însoțiți de mediatorul comunitar și ea, doamna directoare, ne-a permis să intrăm în hol, unde a scos câte 3-4 copii. Că peste un timp și-a dat seama că ceva nu-i place, asta e altă discuție și deja organele abilitate vor clarifica situația, inclusiv manifestul rasist față de copii.”, susține fondatoarea Asociației Obștești ”Ajută un Om”.

mamaplus
mamaplus
mamaplus