mamaplus

O țară din Europa le cere cetățenilor să poarte din nou măști în zonele aglomerate

-
//
28.06.2022

Francezii ar trebui să înceapă din nou să poarte măști în zonele aglomerate, în special în transportul public, în condițiile în care țara trebuie să facă față unui nou val de infecții cu COVID-19 alimentat de noi variante ale bolii, a declarat ministrul Sănătății, Brigitte Bourguignon.

"Nu spun că ar trebui să fie obligatoriu, dar îi rog pe francezi să își pună masca în mijloacele de transport în comun", a declarat ea pentru RTL, conform Reuters, adăugând că este o "datorie cetățenească" să facă acest lucru.

Măștile ar trebui purtate din nou și în alte zone închise, cum ar fi locurile de muncă sau magazinele. Franța a raportat 17.601 noi infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră pentru o zi de luni din 18 aprilie.

În urmă cu 5 zile, șeful vaccinării din Franța, Alain Fischer, a confirmat că țara se află în mijlocul unui nou val de COVID-19, la fel ca și alte țări europene, adăugând atunci că este în favoarea reintroducerii obligativității purtării măștilor de protecție în transportul public. Noile infecții au crescut constant de la sfârșitul lunii mai în Franța, media pe 7 zile a cazurilor noi zilnice crescând de 4 ori față de luna mai. Cu toate acestea, numărul noilor contaminări este de 5 ori mai mic decât cel înregistrat la începutul anului, de 366.179 de cazuri.

Numărul de persoane spitalizate pentru această boală a scăzut la 18 iunie la cel mai scăzut nivel din ultimele șase luni, de 13.876, dar de atunci a crescut cu 1.223, ajungând la 15.099, un maxim al ultimelor patru săptămâni. Marți, numărul deceselor COVID din Franța a crescut cu 48 în 24 de ore, ajungând la 149.406.