mamaplus

O proaspătă mamă a luat nou-născutul altei femei din salon şi l-a aruncat pe fereastra maternităţii

-
//
21.08.2021

Viktoria Ivanova tocmai născuse un băiețel sănătos, când Alina Araslanova, în vârstă de 29 de ani, s-a apropiat de patul micuțului pentru a-l lua şi a-l arunca inexplicabil pe fereastră. Tragedia înfiorătoare a avut loc luni, la o maternitate din Sterlitamak, Rusia. Nou-născutul, pe numele său Volodya, nu a avut nicio şansă de supraviețuire. Nu împlinise nici măcar o zi.

Presupusa ucigaşă, Araslanova, născuse şi ea câteva ore mai devreme o fetiță, a doua pe care o avea cu soțul ei. Personalul a văzut-o mergând spre patul Viktoriei, dar nimeni nu şi-ar fi închipuit planul diabolic pe care avea să-l pună în aplicare.

Asaslanova ar fi luat copilul celeilalte femei, s-a dus lângă fereastra salonului şi l-a aruncat spre moarte fără niciun motiv aparent. Cele două femei aveau paturile chiar una lângă cealaltă, dar nu s-ar fi iscat nicio ceartă sau discuție care să ducă la o asemenea atrocitate.

“Bebeluşii fuseseră aduşi în salon pentru alăptare. Când colega ei de cameră a ieşit din salon (nr. Viktoria), femeia i-a luat copilul şi l-a aruncat de la etajul trei. Nu există gratii la ferestre. Nu era nimeni acolo care să împiedice tragedia” a declarat un purtător de cuvânt al maternității.

Mass-media locală a raportat ulterior că Araslanova a petrecut anterior un timp într-un spital de psihiatrie, fiind tratată pentru depresie. Fusese eliberată din spital cu puțin timp înainte de nașterea fetei sale, deoarece medicii au concluzionat că „nu reprezenta o amenințare pentru alții”.

În prezent, au fost începute o serie de măsuri de investigație și operaționale pentru a stabili toate circumstanțele infracțiunii, precum și motivele și condițiile care au condus la aceasta”, a declarat direcția de investigații criminale.

Părinții bebeluşului mort spun că o iartă pe femeia vinovată

Volodya era al treilea fiu al Viktoriei Ivanova și al soțului ei. Ambii părinți sunt şocați de cele întâmplate, dar şi-au găsit cuvintele pentru a spune că îi găsesc iertare femeii vinovate.

„Dorința mea şi a soției mele este ca această femeie să fie iertată, nu vrem să o pedepsim. Ar trebui să i se permită să-şi trăiască viața fericită. Am acceptat totul, nu vrem să fie pedepsit nimeni”, au menționat ei.