Descoperire de-a dreptul macabră. O mamă şi cei patru copii ai săi au fost găsiți într-o stare avansată de putrefacție în casă. Cei patru copii erau întinşi pe o saltea de la mezanin. În aceeaşi cameră a fost găsit şi corpul mamei lor, o femeie de 39 de ani. O primă ipoteză este că micuții, trei băieți şi o fată, de 3, 8, 10 şi 12 ani, au fost ucişi de către mamă, după care femeia s-ar fi sinucis. Cazul șocant și tragic a avut loc în orașul Grenoble din Franța.
„În acest moment, ipoteza principală este aceea a uciderii copiilor urmată de sinuciderea mamei fără a fi încă cunoscut motivul”, potrivit parchetului de la Grenoble care nu exclude nicio pistă.
Primele elemente ale anchetei indică un deces „prin absorbție de medicamente de risc”, precizează o sursă din poliție.
Alerta a fost dată de un apropiat al familiei, îngrijorat că nu mai avea niciun semn de viață de la femeie, dar şi de vecini care s-au plâns de un miros îngrozitor venind din casă. În jurul orei 22.00, pompierii au făcut descoperirea macabră în apartamentul insalubru din cartierul Villeneuve. Cele cinci trupuri erau într-o stare avansată de putrefacție.
Mama şi cei patru copii locuiau singuri în apartament. Ea fusese văzută ultima dată de vecini pe 14 februarie, potrivit informațiilor funizate de parchet. Tatăl copiilor, un bărbat de 37 de ani, este în spatele gratiilor din luna aprilie 2021 şi „n-a beneficiat de nicio permisie de a ieşi” şi nici „de vreo vizită la vorbitor”.
„Având în vedere starea cadavrelor, identificarea lor nu a putut fi făcută cu certitudine”, mai precizează parchetul de la Grenoble. O anchetă a fost deschisă. Nici cauzele morții nu au fost încă stabilite oficial. Autopsiile vor fi efectuate luni, 14 martie. Expertize suplimentare, „în special toxicologice”, vor completa investigațiile.