Crimă odioasă la Durleşti în ziua de Paşte. O femeie a murit după ce soțul acesteia a bătut-o cu bestialitate. Ulterior, bărbatul a încercat să îşi pună capăt zilelor. Oamenii legii au fost alertați de către o rudă a celor doi în jurul orei 15:00. Potrivit informațiilor preliminare, cei doi soți s-au luat la ceartă în urma unei neînțelegeri. Cei doi soți au două fete. Cea mai mare este în clasa a doua.
"O vedeam pe dânsa în fiecare zi cum ducea copii la grădiniță, curățele, frumușele. El venea de la lucru tot, nu am auzit certuri. Una e la şcoală clasa a doua şi aceea mică are patru ani, ori cinci. Niciodată nu m-am aşteptat la aşa ceva, noi suntem şocați toți", povestește o vecină.
"Nu erau gălăgioși, probleme din partea lor nu au fost, nu se auzea nimic era tot liniștit. Eu sunt emoționat de la ceea ce se spune, prima dată aud de la dumneavoastră că aşa s-a întâmplat", spune un alt vecin.
Ofițerii de investigație cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.
"A fost depistat cadavrul unei persoane de gen feminin cu multiple echimoze. Preventiv cauza decesului este fractura craniului și fractura mandibulei. La moment din circumstanțele pe care le cunoaștem nu era în stare de ebrietate.", spun criminaliștii.
Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă cu o rană de cuțit și a fost internat în secția reanimare a Spitalului de Urgență. Pentru fapta comisă el riscă până la 15 ani de închisoare.