O mamă din Șoldănești în vârstă de 32 de ani a trăit un coșmar când a dat naștere celui de-al treilea copil la Maternitatea din Orhei. După externare, Mariana a fost dusă de soțul ei direct la Institutul Mamei şi Copilului, deoarece în timpul nașterii bebelușul a fost traumatizat. De atunci au trecut peste două luni, iar tânăra mămică aproape că nu prea a fost pe acasă, mai mult fiind internată în spitale, scrie Gazeta de Chișinău.
Femeia dă vina pe medici. Chiar dacă a fost obligată să semneze un document că nu are nicio pretenție față de instituția medicală, Mariana spune că oricum va depune plângeri la Ministerul Sănătății şi organele de drept.
Chiar dacă a mai trecut prin două nașteri, de data aceasta a avut un travaliu mai lung şi chinuitor.
„La ora 23:45, s-au rupt apele și la ora 01:20 eram la Maternitatea din Orhei. La ora 05:00 au început nişte dureri pe care nu le putem suporta. La ora 09:00, am fost dusă la ecografie unde mi-au spus că fătul cântăreşte cel mult 3,7 kg, nu este chiar mare şi că va face față unei naşteri pe cale naturală”, spune tânăra mămică.
Deși a cerut de nenumărate ori să-i facă cezariană, medicii au refuzat-o, spunând că bebelușul nu este mare și nu avea trimitere pentru cezariană de la maternitatea din Șoldănești.
”Am crezut că mor şi eu, şi copilul”
Pe la ora 13:00 la Mariana a venit doctorul Aurelia Belibov şi a zis că-i va deschide manual uterul ca să-i reducă din durata travaliului şi să nască mai repede.
„Știu că pentru astfel de cazuri, sunt diferite preparate, se fac perfuzii. Pe mine însă au început să mă desfacă ca pe un animal. Simțeam o durere imensă și greu de suportat… Urlam, îmi venea să sar de pe masa de naștere. Le-am rugat din nou să-mi facă cezariană, dar mi-au zis că dacă nu este scris în trimitere, înseamnă că nu este nevoie. Am fost silită să nasc cu masca la gură. Mă sufocam. Când şi-au dat seama că bebelușul este măricel, au început să mă desfacă şi mai tare. Au încercat să tragă copilul cu mâinile, apoi l-au scăpat înapoi. Doctoreasa a strigat la moașă și la pediatru să mă apese pe burtă cu coatele. Ele au început să apese din toate puterile lor pe burtă în jos, iar doctoreasa a strigat ca să apese şi sub piept. Striga că o să-l scoată prin vacuum mort şi că dacă ştia că e aşa de mare, mă dădea la operație. Am crezut că mor şi eu şi copilul”, îşi aminteşte cu groază Mariana.
Mariana povestește că, din cauza durerilor, nici nu şi-a dat seama când copilul ei a venit pe lume. A simțit deodată ceva călduț la piept, era copilul ei pe care i-l pusese moaşa. Dar i l-au luat repede. Copilul nu dădea semne de viață și nu scotea niciun sunet. Abia peste un minut a început să plângă.
”Plângeam şi eu în glas de bucurie că e viu, că am scăpat amândoi vii după toate chinurile pe care le-am tras”, îşi aminteşte Mariana.
A doua zi un alt pediatru i-a zis că bebeluşul s-a ales cu o traumă la mânuță, însă i-au legat mânuța cu un scutec şi i-au dat asigurări că peste o săptămână va fi totul bine. Nu a scăpat fără traume nici mama, care s-a ales cu un os rupt la bazin. La externare, i-au cerut scutecul înapoi şi au pus-o să semneze că nu are pretenții.
Femeia a fost dusă de soț la Institutul Mamei şi Copilului, iar medicii de acolo au constatat că pe lângă faptul că mânuța copilului a fost ruptă, mai avea întins şi muşchiulețul, din care cauză nu putea mişca deloc mânuța. Mai mult, medicii au stabilit că osul nu a fost fixat corect, i-au tras mâna şi i-au fixat osul din nou.
Peste trei săptămâni au fost internați în secția de neurochirurgie. Din cauza traumelor de la naştere, copilul s-a ales şi cu unele probleme neurologice. Deşi au fost externați, mama Mariana şi băiețelul ei sunt nevoiți să circule de la Şoldăneşti la Chişinău pentru proceduri de reabilitare.