mamaplus

O mamă a cinci copii din Dondușeni a murit la cinci zile după ce a născut

-
//
31.05.2022

Tragedie fără margini într-o familie din satul Plop, raionul Dondușeni. Ecaterina Babii, o tânără mămică de 28 de ani, a murit la cinci zile după ce a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Ea a lăsat în urma sa o durere sfâșietoare și cinci copii orfani de mamă. Familia tinerei dă vina pe medicul care a asistat nașterea și care nu i-ar fi prescris medicamentele necesare.

În certificatul de deces este scris că moartea Ecaterinei a survenit din cauza tromboembolismului pulmonar.

„Fetiță harnică, blândă, milostivă, cu o inimă foarte bună. Uneori mi se plângea că o doare inima și se simțea rău, și spatele că o durea. Vă spun că la a patra graviditate, ea abia târâia picioarele, de asta eu nici nu am vrut ca ea să mai aibă vreun copil”, a povestit Victoria Bejenari, soacra Ecaterinei.

Pe data de 24 mai, Ecaterina a adus pe lume o fetiță sănătoasă de 3,1 kg. Deja peste două zile a fost externată, iar pe data de 29 mai a decedat în scrânciobul din curtea casei. Tatăl a rămas să crească și să educe patru fete și un băiat. Rodica are 12 ani, Ana are 9 ani, Mariana – 7 ani, Sebastian – 3 ani și cel mai mic copil are o săptămână.

Soacra Ecaterinei spune însă că după a cincea naștere, nora sa se simțea mult mai rău, era mai palidă și sleită de puteri. Pentru că maternitatea din Dondușeni s-a închis, femeia a născut la Centrul Perinatal Edineț.

„Pacienta nu avea antecedente patologice, a născut fiziologic. A trecut perioada de spitalizare fără de particularități. Este un caz unic. A fost externată pe data de 26 mai în stare satisfăcătoare, atât mama, cât și copilul. A fost externată la domiciliu sub supravegherea medicului de familie”, a declarat Vitalie Flocea, șeful Centrului Perinatal Edineț.

Marina Lavric, medicul ginecolog care a asistat nașterea, a refuzat să de-a ochii cu presa, motivând că se simte rău.

Soțul Ecaterinei spune că va depune o plângere la poliție pe numele medicului căruia i-a dat și bani pentru a avea grijă de mama copiilor săi, dar care, până la urmă, nu i-a monitorizat soția.

„Soția m-a sunat și mi-a zis că doamnele vor mulțumiri. M-am dus și am adus niște bani și soția le-a dat în prima zi vreo 750-800 lei. A doua zi m-am dus eu la Edineț, pentru că cineva ieșea din tură la ora 20.00 și trebuia să le dau mulțumire. M-am dus și am adus soției bani.”, spune bărbatul.

Polițiștii din Dondușeni cercetează cazul.

„Ajunși la fața locului, preliminar, polițiștii au găsit cadavrul unei femei de 29 de ani fără semne vizibile de moarte violentă. Corpul neînsuflețit al femeii a fost transportat spre expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului”, ne-a comunicat Svetlana Talpă, ofițer de presă IP Dondușeni.

Amintim că, cinci maternități din nordul Republicii Moldova au fost închise din cauza numărului mic de nașteri, dar și a lipsei cadrelor medicale. Printre acestea se numără maternitatea din Ocnița, Briceni, Dondușeni, Glodeni și Fălești.