mamaplus

O gravidă pe cale să nască a fost refuzată de două spitale din cauza numărului mare de pacienți COVID-19

-
//
03.11.2020

Cazul revoltător a avut loc la București, iar tânăra a fost nevoită de stea noaptea în frig cu contracții și dilatație 4. Povestea a fost relatată în presă de cumnata ei, Luiza Petrică și la scurt timp a devenit virală.

„Să naşti în Bucureşti zilele astea e o întreagă aventură ce-ţi lasă gust amar, să anunţi o gravidă la 2 dimineaţa pe cale să nască că nu o primeşti în spital că tu eşti spital Covid acum şi să o laşi literalmente pe stradă, singură, în frig, cu contracţii puternice şi dilataţie 4, că tu nu ai ambulanţă şi nici nu-i spui unde ar putea să meargă, nu înseamnă doar lipsă de profesionalism, ci că tu îţi pierzi şi orice brumă de umanitate...Asta ai ajuns, Românie!”, a scris Luiza Petrică pe pagina sa de Facebook.

Femeia fusese programată să nască la maternitatea Giuleşti, numai că a fost anunţată cu o zi înainte de termen de medicul care i-a urmărit sarcina că “e posibil să nu o primească la Giuleşti”.

Medicul său a fost de gardă duminică noaptea la maternitatea Giuleşti şi, după cum precizează Luiza Petrică, „i-a spus că nu o poate ajuta, că nu au ambulanţă şi să încerce la alte spitale... Şi am recuperat-o de acolo şi am luat-o din spital în spital pâna am găsit. A mai fost refuzată şi de cei de la spitalul Malaxa, după care a fost primită la Filantropia, cei de acolo spunându-i că a avut noroc pentru că de luni 2 noiembrie nu mai primesc gravide. Un eveniment superb cum ar trebui să fie aducerea pe lume a unui copilaş a devenit unul şocant”.

Doctorul Andreea Enache, purtătorul de cuvânt al maternităţii Giuleşti, a recunoscut că în acest sfârşit de săptămână au fost nişte probleme legate de locuri la Neonatologie şi, într-adevăr, s-au redirecţionat nişte paciente aflate la debut de travaliu.

”Am încercat să nu aglomerăm secţia. Pentru că a aglomera secţia de Neonatologie reprezintă un risc. Situaţia se va remedia, în sensul că de marţi, 3 noiembrie, intrăm în program normal. Foarte multe maternităţi sunt închise şi noi ne-am aglomerat foarte mult”, a declarat dr. Andreea Enache.