O fetiță în vârstă de 6 ani din Marea Britanie a fost lovită de fulger prin camera camerei sale. Lovitura a aruncat-o pe pat, sub ochii mamei sale, care a povestit experiența înfricoșătoare.
Lily se afla în camera sa când a lovit-o fulgerul. Micuța s-a trezit aruncată pe pat, neștiind ce s-a întâmplat inițial. Fulgerul i-a lăsat o urmă pe piciorul stâng.
Stacey, mama sa, care se uita de asemenea pe geam, la furtuna de afară, a fost și ea lovită de fulger. În schimb, ei i-a lăsat o arsură pe mână.
„Tocmai îi făcusem baie fiicei mele și o îmbrăcasem în pijamale. Ne pregăteam de culcare, când a început furtuna. Ne-am apropiat de geam să ne uităm la furtuna de afară. O priveam fix pentru că devenea din ce în ce mai puternică”, povestește Stacey, pentru The Sun.
A fost o furtună lungă. După aproximativ 20 de minute, din ce în ce mai multe fulgere au început să-și facă apariția.
Apoi fulgerul a lovit-o pe Lily și a aruncat-o pe pat. „Am rămas șocată, dar apoi am avut un șoc și mai mare atunci când fulgerul m-a lovit și pe mine.
Ne-am îndepărtat cu toții de geam și ne-am pus gheață pe arsuri – pe piciorul lui Lily și pe mâna mea”, își mai amintește mama.
Șocul a fost și mai mare atunci când Stacey a aflat că locuința mătușii sale, care locuiește peste drum a fost, de asemenea, lovită de fulger. Femeia a observat asta atunci când a descoperit că iese fum din casa respectivă. Când s-a dus să vadă ce se întâmplă, mătușa sa i-a povestit că fulgerul i-a lovit televizorul, care nu a mai funcționat din acel moment.
„Auzi atâtea cazuri de lovituri de fulger, dar niciodată nu crezi că ți se va întâmpla ție, mai ales când ești în casă. Vreau să avertizez pe toată lumea să ia atenție și sp nu stea lângă o fereastră atunci când e o furtună puternică afară. Poate fi extrem de periculos. Pe noi ne-a lăsat cu niște bășici, însă pentru alții poate fi și mai rău”, a încheiat Stacey.