mamaplus

O fetiță de doi ani s-a opărit și a murit la scurt timp după ce mama a tratat-o cu leacuri băbești

-
//
16.08.2021

O fetiță de doi ani din Ucraina a murit în chinuri cumplite după ce a răsturnat pe ea o cratiță cu apă clocotită, iar mama ei, studentă la medicină, a tratat-o cu leacuri băbești, în loc să o ducă de urgență la spital.

Fetița suferise arsuri groaznice pe abdomen, spate și șezut, după ce a răsturnat apa clocotită pe care mama ei o folosea la gătit. Femeia în vârstă de 18 ani a dus-o pe fiica ei, Lesya la vindecătorii tradiționali ucraineni care i-au ”tratat” arsurile cu unguente naturale, în loc să o ducă la spital.

Bunica fetiței și-a dat seama de cât de gravă este situația când a mers să o viziteze pe micuță, cinci zile mai târziu de la evenimentul nefericit. Femeia a insistat ca fetița să fie dusă la spital, însă era deja prea târziu pentru a putea fi salvată. Copila a murit zece zile mai târziu.

Poliția îi cercetează pe mama și tatăl copilei pentru crimă premeditată în urma incidentului. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedepse între 7 și 15 ani.

mamaplus