O fetiță în vârstă de 2 ani s-a culcat, iar părinții, îngrijorați de faptul că nu se mai trezeşte, au sunat la ambulanță. Echipajul ajuns la fața locului a constatat decesul și în același timp au găsit câteva vânătâi pe corpul neînsuflețit al copilei. Mama le-a spus oamenilor legii că fata s-a născut cu probleme cardiace, dar care nu erau cunoscute de medicul de familie. Cazul a avut loc într-o localitate din județul Harghita, România.
"În urma efectuării necropsiei, rezultatul a reliefat o moarte neviolentă, leziunile traumatice existente pe corpul victimei neavând legătură de cauzalitate cu decesul. În cauză a fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul fetiței", se precizează în informarea IPJ Harghita.
Oamenii legii au menționat că fata avea vânătăi la nivelul coapsei şi feței, iar mama a explicat că, în ultima vreme, a căzut de mai multe ori.
La rândul său, primarul comunei Plăieşii de Jos, Andras Zoltan, a precizat că fetița era deja moartă de 2-3 ore atunci când a ajuns echipajul de Ambulanță, iar mama fetei a spus că aceasta s-a născut cu probleme cardiace, dar care nu erau cunoscute de medicul de familie.