O femeie din Florida, SUA, a stârnit un val de critici, după ce a fost surprinsă în timp ce își arunca copilul de nouă ani care suferea de autism într-un canal, fugind de la fața locului.
Femeia a fost acuzată de moartea copilului său, după ce l-a aruncat pe cel mic într-un canal. Ea le-ar fi spus autorităților că doi bărbați au oprit-o și l-au răpit pe băiat. Aceasta ar mai fi încercat o dată să-l omoare, însă vecinii au intervenit pentru a-l salva.
După ce a fost salvat, femeia a mai găsit un alt canal, unde și-a ucis fiul.
În urma publicării imaginilor, suspecta a recunoscut că și-a aruncat copilul în canal de două ori. De asemenea, un martor a anunțat autoritățile, susținând că trupul neînsuflețit al unui copil plutește într-un canal.
„Ea a declarat că el se va duce într-un loc mai bun. Declarațiile ei nu se potriveau cu cele ale martorilor și cu filmulețul care a apărut”, a precizat un oficial.
În urma faptelor sale, femeia a fost găsită vinovată de moartea băiatului și reținută.