Își dorea mult un copil, dar s-a resemnat cu gândul că nu-l va mai avea niciodată. Tess Morten, o femeie în vârstă de 47 de ani din Marea Britanie, a încercat ani de zile să rămână însărcinată, dar nu a reuşit.
Femeia îşi pierduse definitiv speranța de a mai avea copii biologici la vârsta de 40 de ani, când a intrat la menopauză. Atât ea, cât și soțul ei, Neil Morten, s-au resemnat cu gândul că nu vor avea copii niciodată.
După șapte ani de când Tess a intrat la menopauza, viața familiei Morten a luat o întorsătură neașteptată. Tess a inceput să se simtă rău, era lipsită de energie, balonată și avea stări de greață, așa că a mers la doctor.
Medicii i-au dat de înțeles că ar putea avea cancer ovarian, aşa că a mers să îşi facă o ecografie.
„Doctorul îmi scana abdomenul, se uita în monitor și mi-a zis: «Ovarele tale sunt în regulă, dar uită-te la asta». Am văzut un copil și am întrebat dacă e al meu. Asistenta mă ținea de mână pentru că am crezut că voi primi vești rele. Am început să plâng pentru că nu am crezut vreodată că ar putea să mi se întâmple mie”, a povestit Tess.
Medicii au rămas uimiţi că Tess Morten a rămas însărcinată, la menopauză, fără a urma niciun tratament de fertilizare.