O femeie a născut în toaleta unui magazin. Susține că nu știa că e însărcinată
-
//
27.03.2023
O femeie în vârstă de 40 de ani a născut în toaleta unui magazin alimentar din Piatra Neamț, vineri, 24 martie.
Aceasta le-a spus cadrelor medicale ajunse la fața locului că nu știa că este însărcinată, a transmis Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ.
„Sarcina nu era luată în evidenţă. Pacienta susţine că nu ştia că este însărcinată. A născut în toaleta „Cherhana Precista” un băiețel de aproximativ 3 kilograme”, au declarat reprezentanţi ai SAJ Neamţ, conform Agerpres.
Pacienta şi nou-născutul au fost preluaţi de un echipaj şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, secţia Obstetrică-Ginecologie.