mamaplus

O femeie însărcinată din Chișinău a ajuns la spital în urma unui accident rutier

-
//
18.10.2020

O femeie însărcinată a ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasa a fost implicat într-un accident rutier. Coliziunea a avut loc în amiaza zilei de astăzi, 18 octombrie, în jurul orei 12:30, la intersecția bulevardului Dacia cu strada Hristo-Botev, din sectorul Botanica al capitalei.

Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei a declarat că în accident au fost implicate două automobile de marca Renault.

„Unul din automobile era condus de o femeie însărcinată, în vârstă de 34 de ani, iar la volanul celui de-al doilea automobil se afla un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma impactului, șoferița a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital. Preliminar se cunoaște că aceasta s-a ales cu traume ușoare”, a precizat Scripnic.

Din imaginile surprinse de martorii oculari, care au fost făcute publice pe o rețea de socializare, se vede că impactul a fost unul destul de violent, iar în urma acestuia ambele mașini au fost grav avariate și au rămas blocate pe traseu.

Reprezentantul Poliției Capitalei a ținut să menționeze că în acest caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și care dintre șoferi se face vinovat.