O femeie din Capitală și-a înjunghiat în inimă soțul. Nenorocirea s-a produs aseară, în apartamentul cuplului, din sectorul Botanica. Crima s-a petrecut sub ochii copilului celor doi, în vârstă de doar cinci ani.
Vecinii au auzit gălăgie din apartament, așa că au sunat la serviciul 112. Oamenii legii au venit în mai puțin de cinci minute, iar la intrarea în locuință l-au găsit pe bărbat, într-o baltă de sânge. Femeia era în stare de șoc.
Deși a fost chemată salvarea, victima nu a mai putut fi salvată.
Femeia nu a putut fi audiată încă, întrucât se află în stare de afect. Aceasta riscă să facă până la 20 de ani de închisoare și urmează să fie consultată și de un psiholog.
Potrivit poliției, conflictul dintre cei doi soți ar fi pornit de la faptul că bărbatul vroia să plece la muncă în Federația Rusă, iar copilul să îl lase în grija unei rude.
Oamenii legii investighează circumstanțele producerii tragediei.