Arina are 11 ani. E o fată plină de viață și creativă. A fost diagnosticată cu tumoare osoasă - un diagnostic prea cumplit pentru un copil. Nu poate călca pe picioare și e nevoită să folosească un scaun cu rotile. A făcut proceduri de chimioterapie în Italia, iar la începutul lunii iunie a suferit o intervenție chirurgicală.
Acum, familia ei și cei apropiați luptă în continuare pentru tratamentul fetei, transmite Știri.md.
Printre cei care au decis să o ajute se regăsește și Laura, o fetiță de 10 ani, talentată, care cântă la vioară cu o măiestrie deosebită. Acum doi ani, cele două fete erau colege de clasă, la Orhei. După ce a auzit despre vestea că fosta ei colegă este bolnavă, i-a spus mamei sale că vrea să o ajute. Astfel, a apărut ideea de a merge să cânte la vioară în una din subteranele din Capitală pentru o cauză nobilă.
Mama Laurei, Veronica Bajan, a încurajat fapta fiicei ei. Într-o discuție cu un jurnalist Știri.md, femeia a comunicat că fiica ei e o fire săritoare la nevoie și i-a susținut buna intenție. Ea urmează să mai iasă câteva zile în subterana din sectorul Râșcani al Capitalei.
Oamenii sunt receptivi la inițiativa Laurei și donează atâta cât pot pentru tratamentul Arinei.
Mama fetiței care are nevoie de ajutor, Olga Cotelea, a făcut și un apel public. Toți cei care doresc să contribuie o pot face prin următoarele metode:
Banca MAIB
Beneficiar: COTELEA DUMITRU
Card MDL: 5246 3900 9107 1595
Card EUR: 4361 5100 1677 2967
- PayPal coteleadumitru@mail.ru
- REVOLUT Cont euro
Beneficiar: Dumitru Cotelea
IBAN: LT45 3250 0913 1886 9697
BIC REVOLT21
- REVOLUT Cont RON
Beneficiar: Dumitru Cotelea
IBAN: R097 BREL 0005 5308 1102 0100
Revtag: @arinacotelea