Dorm afară împreună cu doi copii mici, iar între timp încearcă să facă reparație cosmetică în casă, pentru ca în perioada rece să nu înghețe. Se roagă zi și noapte să nu plouă, altfel n-ar avea unde să se adăpostească. Dormitoarele improvizate sunt acoperite doar cu niște cearșafuri. Trăiesc cu 400 de lei, compensația lunară a fetiței mai mici, dar și din lucru cu ziua.
De o asemenea viață are parte familia Cojocaru, din satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni. Potrivit vecinilor, soții sunt oameni cumsecade și gospodăroși, dar oricum nu reușesc să iasă din sărăcie cu propriile forțe.
Pe soții Ion și Ludmila i-am găsit muncind prin mica și modesta lor gospodărie. Bărbatul clădea niște pietre ca să acopere gaura unde a fost un geam, iar femeia spăla vesela afară. Prin ogradă, cu un tigru de pluș în brațe, alerga Magdalena, fiica lor mijlocie, care în luna august urmează să împlinească trei anișori. În spatele casei, pe un dormitor improvizat sub cerul liber, făcea amiaza Simona, fiica cea mică, de doar nouă luni. Lipsea doar Nicolae, băiatul Ludmilei din prima căsătorie. Acesta are șase ani și este la un internat din Bălți.
Casa familiei Cojocaru din satul Mileștii Mici, Ialoveni
„Nu avem nici vacă, nici păsări și nici pământ, doar putem visa la aceste lucruri. Acum suntem bucuroși să avem ce mânca și din ce cumpăra scutece pentru copil. E foarte greu să ne punem pe picioare, pentru că nu avem nicio susținere. Avem norocul să trăim alături de niște vecini de aur, care au o inimă mare. Ei au văzut cum ne chinuim, au pus mână de la mână și ne-au ajutat care cu ce a putut”, cu aceste cuvinte sincere și cu lacrimi în ochi m-a întâmpinat Ludmila.
Ion amestecă mortarul pentru ca să zidească o gaură rămasă după ce a scos un geam. Soția și fiica îi țin de urât
„Ne rugăm la Dumnezeu să nu vină ploaia cât dormim afară”
Acum o lună, femeia, împreună cu cei trei copii ai săi și cu soțul, s-a mutat din Ungheni în Mileștii Mici, la casa părintească a Ludmilei. Mai mulți ani, locuința nu a fost îngrijită și se afla într-o stare avariată. Cu suportul sătenilor, soții au reușit să întărească fundamentul și pereții, iar acum, din împrumuturi, toarnă podeaua. Reparația nu le permite să trăiască în casă, prin urmare ei sunt nevoiți să doarmă sub cerul liber.
Dormitorul familiei Cojocaru este improvizat în curte
„Fetițelor noaptea le este frig, plâng, nu pot dormi, dar nu avem ce face, trebuie să suportăm aceste condiții o perioadă. Ne rugăm la Dumnezeu să nu vină ploaia cât dormim afară… O băbuță ne-a împrumutat din pensia sa 3000 de lei, ca să cumpărăm ciment și nisip. Un vecin ne-a dat câteva ferestre de care nu avea nevoie, iar eu le-am micșorat și le-am instalat în locul celor putrede, care erau la noi”, spune cu recunoștință Ion.
În prim plan este Magdalena, iar în plan îndepărtat doarme Simona. Tot aici, în aer liber, doarme toată familia și noaptea
Având un copil de nouă luni, Ludmila lucrează mai mult pe lângă casă. Ea nici nu știe în ce domeniu s-ar putea angaja pentru că nu are niciun fel de pregătire. Copilă fiind, a trăit într-o familie cu venituri modeste și, prin urmare, a finalizat doar 9 clase. „Părinții mă luau cu ei pe deal să lucrez cu ziua, nu-mi dădeau voie să-mi fac prieteni și nici nu mă lăsau să învăț”, își amintește cu tristețe femeia, care o bună parte din copilărie a petrecut-o la un internat din Strășeni.
„Mă pălea în cap cu ce-i nimerea sub mână”
Neputința de a face față greutăților de sine stătător a dus la faptul că, la doar 17 ani, ea s-a căsătorit cu un bărbat din sat. După un an de căsnicie, în familia lor s-a născut Nicolae. Cu toate acestea, Ludmila recunoaște că atât ea, cât și copilul, au fost bătuți de către fostul soț.
„Mă pălea în cap cu ce-i nimerea sub mână, iar pe Coliță îl trântea în pat, când acesta avea doar trei luni. Mi-a calicit băiatul, care acum nu aude practic deloc și de asta l-am dus la internat. Fostul soț venea în fiecare seară cu alcool în cap și căuta motive pentru scandal. Eu pentru dânsul nu eram femeie, dar roabă. Am făcut de nenumărate ori plângeri la poliție, dar nimeni nu m-a ajutat cu nimic, asta îmi făcea și mai rău. Dacă îl puneau să plătească amendă, el venea acasă și mă bătea încă mai mult. Niciodată nu și-a cerut scuze”, recunoaște plângând femeia.
După trei ani de chin și batjocură, ea a divorțat de bărbatul care o tortura.
La 20 de ani, Ludmila a rămas singură și cu un copil în brațe. În anul 2011, întâmplător a făcut cunoștință cu actualul soț pe o rețea de socializare și au decis să trăiască împreună. „Când ne-am cunoscut cu Ion, i-am zis că dacă este o persoană căreia-i place alcoolul, să nu se apropie de mine”, recunoaște femeia. Vecinii confirmă că Ion și Ludmila sunt harnici și îngrijesc de copii.
Află noutățile de la vecini
Primele săptămâni când au sosit în Mileștii Mici, soții au trăit fără lumină. „Aici s-au acumulat datorii de 300 de lei, am așteptat până am primit compensația fetei și am achitat datoria”, comunică Ludmila. Chiar dacă acum casa este conectată la curent electric, ei nu au nici frigider, nici televizor și nici măcar un aparat radio, unde ar putea afla ce se întâmplă în lume. Soții recunosc rușinați că vecinii le mai spun noutățile și cu asta se mulțumesc.
Familia Cojocaru în pragul casei lor, lipsește doar Nicolae, fiul cel mai mare
Casa lor are doar o singură cameră, dar și un mic coridor la intrare. „Dorim să construim o sobă și vom avea deja două încăperi. În una vor dormi copiii cei mai mari, iar în alta voi fi eu cu soțul și fetița cea mică”, își împărtășește planurile Ludmila, care visează să aibă pe viitor o locuință mai mare.
În actuala casă, drept bucătărie va servi coridorul. Până acesta va fi amenajat, femeia gătește mâncare tot sub cerul liber. Acolo are o plită și o butelie de gaz, iar alături, pe masă, păstrează vesela.
Ludmila gătește și spală vesela tot sub cerul liber
„Vrem să le oferim copiilor ceea ce n-am avut noi”
Ca să-și hrănească familia, Ion lucrează prin sat cu ziua. „Muncesc în domeniul construcțiilor când mă cheamă cineva. De lucru nu mă tem. Acum încă nu pot să plec peste hotare pentru că vreau măcar să-i fac familiei acoperiș deasupra capului. Nu pot să-i las pe drumuri. Știu că n-o să construiesc un castel, dar vreau să avem măcar minimum necesar. Încetul cu încetul o să ne ridicăm și noi din genunchi”, susține încrezut bărbatul.
Ion face tot posibilul ca familia sa să aibă acoperiș deasupra capului
Ion, care, la fel, a absolvit doar gimnaziul, spune că va depune tot efortul ca să le ofere copiilor tot ceea de ce n-a avut parte nici el și nici soția - posibilitatea de a merge la universitate.
La final Ludmila și Ion au promis că nu se vor da bătuți și că vor lupta pentru bunăstarea familiei lor
Acum, soții Ion și Ludmila își doresc cel mai mult să termine reparația în casă și să întoarcă datoriile pe care le-au acumulat. Totodată, ei vor ca fiul lor Nicolae să crească alături de surioare și spun că vor depune tot efortul ca să-l ajute să-și recupereze auzul și să trăiască alături de ei.
