mamaplus

O echipă de medici din Moldova, acuzați că ar fi simulat o operație pe creier la un copil de doi ani

-
//
15.03.2019

O echipă de medici din Republica Moldova ar fi mințit că a operat pe creier o copilă de doi ani și au primit bani de la părinții copilului. Mai târziu, fetița a fost operată cu succes la București. Cazul a fost făcut public de o apropiată a familiei.

mamaplus

Într-o postare pe facebook, femeia acuză medicii moldoveni că a luat bani de la părinții copilei și s-ar fi prefăcut că au operat-o pe micuță. Operația ar fi durat șase ore, în rezultatul căreia micuța s-a ales cu o bucată de scalp extirpată și care nu a mai fost pusă la loc.

Cu un an și ceva în urmă, în luna noiembrie, părinții unei fetițe de puțin peste doi ani au aflat că fetița lor trebuie operată. Avea pe creierul ei de 2 ani, o tumoare, care ulterior s-a dovedit a fi benignă. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în unul din spitalele publice de către un medic neurochirurg pediatru. Operația a durat 6 ore. După operație, ca să explice părinților ce a reușit să facă, medicul a luat RMN-ul de până la operație și le-a arătat cu degetul pe imagini acea parte de tumoare, care potrivit lui, a reușit să o scoată. A mai afirmat că a încercat să facă mai mult, dar că tipul de tumoare era extrem de complicat și riscurile erau extrem de mari. După operație alt RMN nu a fost făcut. Părinții i-au mulțumit medicului, medicului asistent și anesteziologului. Mulțumirea a fost exprimată prin sume de bani. Imediat după operație s-a discutat și despre faptul că fâșia de craniu care a fost scoasă ca să poată fi făcută operația nu a fost pusă la loc. Medicul i-a liniștit zicându-le că fetița va crește, craniul va continua să se dezvolte și acea gaură se va acoperi în mod natural”, a scris Elena Druță, pe Facebook.

Ulterior, fetița a fost operată cu succes la București, intervenția costând 7.000 de euro.

„Medicii de la București nu înțeleg ce s-a făcut la Chișinău timp de 6 ore de operație în noiembrie. Mai zic și că nu înțeleg de ce bucățica de craniu nu a fost pusă la loc, acum acea fâșie este protejată doar de piele și este extrem de vulnerabilă. De asemenea, mai zic că atunci când fetița va fi mare, va fi nevoie de o operație separată, pentru a acoperi respectivul loc cu o bucată de chestie artificială”, a mai scris femeia.

 

mamaplus