mamaplus

O copilă din Chișinău a fost violată de un bărbat în vârstă de 55 de ani

-
//
22.03.2022

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost condamnat la 12 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minore. Potrivit informațiilor, examinarea pe parcursul întregului proces penal s-a desfășurat în ședință închisă, respectiv accesul în sala de ședință a presei sau publicului a fost interzis, în interesul respectării moralității, în interesele minorei și a protecției vieții private a părților implicate în proces.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul este învinuit că, în vara anului 2009, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, cunoscând cu certitudine că victima este minoră, neavând atinsă încă vârsta de 14 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza vârstei fragede, prin constrângere psihică și fizică, amenințând-o cu divulgarea unor informații compromițătoare, aplicând astfel constrângerea psihică, a întreținut cu aceasta un raport sexual contrar voința ultimei.

Procurorii spun că, inculpatul în scurt timp după săvârșirea faptei infracționale a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunțat în căutare, respectiv acesta fiind reținut, abia în octombrie 2021, la revenirea în țară.

„În privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată, până când sentința va deveni definitivă. Pe tot parcursul urmăririi penale și examinării cauzei penale în instanța de judecată, inculpatul a pledat nevinovat”, mai spun responsabilii.

Mai mult ca atât, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a admis integral și acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, în sumă de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat, care urmează a fi încasată din contul condamnatului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.