O bonă care dorea să nu mai lucreze pentru o familie a opărit intenționat mâna bebelușului în vârstă de 16 luni de care avea grijă după ce a aflat că dacă vrea să plece să lucreze la altă familie trebuie să plătească toate costurile de transfer. Bona urma să aibă grijă de cei doi copii ai familiei, două fetițe de 16 luni, respectiv 8 ani, să gătească și să se ocupe de curățenie. După două săptămâni ea a decis că nu îi place mediul de muncă, că nu vrea să aibă grijă de bebeluș și că vrea să plece în altă parte. Însă agenția care a angajat-o i-a spus că trebuie să plătească toate costurile de transfer. Femeia s-a răzgândit și a rămas.
Femeia este originară din Myanmar și are 30 de ani, iar familia fetițelor este din Bangkok. Ea a fost condamnată la 14 luni de închisoare după ce s-a dovedit că a opărit intenționat mâna unuia dintre copiii de care avea grijă.
Cum s-a întâmplat totul
Într-una dintre zile, la mai puțin de o lună de când începuse activitatea, pe când gătea, în jurul orei 17:15, bebelușul a început să plângă, așa cum apare pe camerele de filmat din apartament. Bona a luat fetița în brațe și a continuat să gătească.
”În timp ce acuzata ținea în brațe victima, a început să se agite și a mișcat mâna stângă a victimei către oala cu apă fierbinte, care era pe aragazul pornit, ducând mâna victimei în contact cu oala fierbinte și cu apa clocotind de 2-3 ori, în cunoștință de cauză că îi va cauza victimei rănirea.”, declară procurorul care s-a ocupat de caz, Jane Lim.
În filmarea care a fost făcută public în cadrul procesului se poate auzi cum bebelușul țipă când mâna a intrat în contact cu apa clocotindă. Sora victimei a ieșit imediat din baie când a auzit strigătul și și-a sunat tatăl, care i-a spus să pună aloe vera pe rană. Acesta s-a întors acasă la 18:40 și a dus imediat copilul la o clinică, după ce a văzut cât de gravă este arsura. De la clinică, bebelușul a ajuns la spital unde a fost tratat pentru arsuri de gradul 2.
Bona a mințit părinții că bebelușa s-a apropiat din greșeală de oală. Dar tatăl a început să o suspecteze când bona a doua zi i-a spus că nu mai vrea să lucreze la ei. Atunci a văzut filmările și a sunat la poliție. Bona a recunoscut că a rănit bebelușul intenționat.
”Victima a suferit arsuri grave care se vor reface după 2 ani și vor lăsa cicatrice. Din fericire, nu există o deterioare a mobilității antebrațului și degetelor.”, a declarat medicul care s-a ocupat de copil.