mamaplus

O asistentă medicală a murit la scurt timp după ce a născut. Bebelușul a decedat în timpul nașterii

-
//
25.05.2020

O asistentă medicală în vârstă de 27 de ani a murit la câteva ore după ce a născut la Spitalul Județean din Craiova. Bebeluşul a murit la naştere, iar mama, câteva ore mai târziu. Familia spune că femeia a avut o sarcină fără probleme, că făcuse analize suplimentare în străinătate și că medicul a chemat-o pentru cezariană cu câteva săptămâni mai devreme față de cum o programase inițial. Poliția a declanșat o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre culpă medicală.

Femeia lucra ca asistent medical la Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu. Potrivit soțului tinerei, aceasta a avut o sarcină fără probleme şi făcuse analize suplimentare în Statele Unite ale Americii şi în Germania, pentru a exclude orice suspiciune.

Sarcina a fost monitorizată încă de la început de un medic de la Spitalul Județean de Urgență Craiova care, inițial, i-ar fi spus că ar urma să nască în 11 iunie. În 18 mai a anunțat-o însă ca va naşte prin cezariană şi a chemat-o la Spitalul Județean de Urgență Craiova pe 20 mai.

„Soția mea şi-a urmărit sarcina ca la carte. Am făcute teste în America. Am făcut teste de trombofilie în Germania. Sarcina a fost urmărită ca la carte, să excludem orice suspiciune. Totul era bine. Inclusiv săptămâna trecută şi-a făcut analizele şi nu a ieşit nimic. Sarcina să zicem că era la termen. A fost chemată pentru cezariana asta. Prima dată i s-a dat termenul de 11 iunie pentru a naşte. După ultimul control, din data de 28 aprilie, i s-a spus să sune pe 18 mai pentru a fi programată pentru cezariană. Ceea ce a şi făcut. Pe 20 ne-am prezentat la blestematul spital, la Craiova. Nu ştiu de ce a chemat-o aşa devreme. Asta trebuie să spună doctorul, care a putut doar să-mi spună că îi pare rău”, a declarat Robert Negrea, soțul tinerei.

În timpul naşterii, bebeluşul a murit, iar mama a decedat câteva ore mai târziu.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Craiova a sesizat Poliția şi reprezentanții Medicinei Legale.

„În funcție de rezultatele anchetei Poliției şi de rezultatele necropsiei vom lua şi la nivelul spitalului măsurile legale corespunzătoare. Dacă va fi cazul, vom sesiza Consiliul Etic, vom sesiza Colegiul Medicilor, dacă va exista vreo culpă medicală”, a declarat Teodor Sas, managerul SJU Craiova.

Până acum, familia nu a depus plângere împotriva medicilor. Polițiştii au deschis un dosar penal penal pentru ucidere din culpă.