mamaplus

Nu este gravidă, dar vrea să afle sexul viitorului copil. „Testul” Deliei pentru a ști dacă va fi băiat sau fată

-
//
28.06.2022

Deși nu este însărcinată, mai în glumă, mai în serios, Delia a încercat să afle dacă va avea băiat sau fată. Fiind într-un salon, cântăreața din România a folosit un inel pentru a determina sexul viitorului copil.

Verigheta a fost legată cu un fir de păr. În funcție de cum s-a mișcat ea deasupra palmei, se determină dacă femeia asupra căreia se aplică „testul” va avea fecior sau fiică.

„ -Dacă se duce așa e băiat, iar dacă se duce în cerc e fată.

– Mă rog, întâi trebuie să fie ceva… Când o fi. Încă nu e nimic.

– Este fată!”

Anterior, Delia declara că îi este teamă când se gândește că va naște un copil. Totuși, potrivit libertatea.ro, aceasta este atașată de cei doi copii ai surorii sale, însă susține că nu este pregătită să ofere viață cât nu simte siguranță în lume.

„Știu că pot să fiu o mamă foarte mișto și știu și realizez că o să am anumite frici. Simt că aș putea să fiu o mamă extraordinară, dar simt că aș mai putea să-mi dau un pic de răgaz, cât cred eu că mai merge. Nu o să zic asta și la 60 de ani”, consideră Delia.