Noutăţile legislative din 2014

Noutăţile legislative din 2014

-
//
09.01.2015

Noutăţile legislative din 2014

Serviciul special de expulzare a deputaţilor bătăuşi

În ultimul timp, Parlamentul a modificat şi suplimentat în repetate rânduri propriul regulament de activitate. Modificările operat anul trecut au limitat semnificativ terenul de manevre pentru deputaţii din opoziţie. Una din principalele modificări – introducerea interdicţiei de a aduce în sala de şedinţe a megafoanelor sau altor obiecte pentru a încălca ordinea sau a împiedica activitatea parlamentului.

Deputaţii buclucaşi ar putea fi eliminaţi din încăpere, la dispoziţia spicherului. Acelaşi lucru se va întîmpla şi cu cei care vor încerca să blocheze accesul în sală sau spre tribuna Parlamentului. Iată cum văd autorii modificărilor aplicarea în practică a pedepsei: „serviciul special al Parlamentului îl determină pe deputat să părăsească sala, conducîndu-l spre ieşire”.

Pe de altă parte, faţă de deputaţii bătăuşi vor putea fi aplicate şi sancţiuni financiare. Dacă parlamentarul nu va îndeplini cerinţele, atunic pentru fiecare încălcare el nu va primi 25% din salariu şi alte plăţi în luna următoare. Opunerea rezistenţei angajaţilor serviciului special al Parlamentului se pedepseşte cu reducerea cu 50% a salariului pentru fiecare caz aparte.

Noua redacţie a regulamentului limitează debitul verbal în sala de şedinţe şi introduce restricţii la timpul pentru formularea întrebării şi pentru luarea de cuvînt. Deputaţii au fost obligaţi să vorbească exclusiv la temă, pentru dezbaterea căreia s-au înscris.

Totodată, modificările i-au permis spicherului dreptul de a iniţia, în unele cazuri, anularea votului, sau repetarea votului. Pentru aceasta este suficient ca fracţiunea parlamentară să anunţe spicherul despre încălcarea procedurii de votare sau despre eroarea la numărarea voturilor.

Despre ce va vorbi noua etichetă 

Anul ce s-a scurs a pus bazele marcării energetice a electrocasnicelor în Moldova. Sub incidenţa noilor reguli cad frigiderele şi congelatoarele, cuptoarele electrice, mașinile de spălat vase şi maşinile de spălat, aparate de uscat rufe, climatizoarele şi alte electrocasnice.

Din aceste etichete, cosumatorul poate afla cîtă energie electrică şi alte consumabile consumă un aparat sau altul. Această informaţie ar trebui să faciliteze procesul de alegere a aparatelor electrocasnice cu un coeficient înalt de economie a resurselor.

Testorii integrităţii şi-au început activitatea 

Adoptarea versiunii finale a Legii privind testarea integrităţii profesionale a fost tergiversată. Însă sub presiunea din partea partenerilor de dezvoltare, documentul a fost adoptat în lectură finală și a intrat în vigoare. La prima etapă, legea a fost aplicată față de angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și ai Centrului Național Anticorupție (CNA). Însă deocamdată nu este cunoscut nici un caz de provocări cu succes al comportamentului de corupție, prevăzute de lege.

E posibil ca precedentele să apară în timpul apropiat, cînd legea va funcționa la maximum. Testării pot fi suspuși funcționarii ministerelor și organelor subordonate Guvernului, secretariatului Parlamentului, Aparatului președintelui, Curții de Conturi, Comisiei Electorale Centrale, Băncii Naționale a Moldovei și altor structuri publice.

Printre reprezentanții sistemului de drept în lege sunt menționate persoanele cu funcții de răspundere din Consiliul Superior al Magistraturii, Curții Constituționale, instanțelor judiciare și organelor procuraturii de toate nivelele, precum și din SIS. În ultimul caz, un departament al serviciilor speciale va fi împuternicit să-și verifice colegii din alte subdiviziuni. Acesta va testa la integritate și angajații CNA.

Legea prevede apariția unei noi specialități în serviciile speciale și organele anticorupție - testorul integrității profesionale. Aceste persoane sunt admise pentru îndeplinirea unor misiuni speciale, în urma unei instruire speciale. Testorii pot utiliza documente ce susţin o activitate disimulată sau legenda folosită, inclusiv documente de acoperire. Activitatea testorilor este condusă de către șefii împuterniciți de la CNA și SIS.

Amenzile ca stimulent în lupta cu spălarea banilor

Anul trecut au fost introduse pedepse înăsprite pentru încălcarea legislației privind lupta cu spălarea banilor. Acestea se referă la bănci și alte instituții financiare, puncte de schimb valutar, localuri pentru jocurile de noroc și organizații, ce înregistrează sau legalizează dreptul la proprietate. Sub acțiunea modificărilor la Codul contravențional cad și agenții imobiliari, vînzătorii de bijuterii, avocații, notarii, auditorii, contabilii independenți și alți reprezentanți ai profesiilor libere.

În opinia autorilor noilor sancțiuni, multe dintre acestea îndeplineau doar formal cerințele îndreptate împotriva spălării banilor. De aceea, Serviciul Prevenirea și Combaterea spălării banilor din cadrul CNA, deseori nu este la curent cu acțiunile sau operațiunile dubioase. Sunt și cazuri cînd deciziile acestui serviciu sunt executate cu întîrziere sau în general sunt ignorate. Se presupune că sancțiunile administrative vor încuraja un comportament mai responsabil.

Totodată, foștilor și actualilor funcționari de rang înalt le este mai greu să păstreze confidențialitatea: modificările prevăd o amendă de pînă la 10 mii de lei pentru neaplicarea procedurilor de identificare a persoanelor vulnerabile politic. Este vorba despre oamenii ce ocupă sau au ocupat funcții importante de răspundere în Moldova sau la nivel internațional, precum și în familiile și anturajul lor.

Cabinetul de Miniștri a introdus plățile electronice

La începutul anului 2014, Guvernul a introdus plățile electronice la perceperea taxelor de la persoanele fizice și juridice pentru serviciile publice acordate. Noilor reguli s-au conformat toate ministerele, organele administrației centrale și structurile subordonate.

Acest serviciu este aplicat și de către administrațiile locale, întreprinderile municipale și de stat, precum și structurile private ce îndeplinesc funcții publice. Competențele de bază în acest domeniu au fost delegate Centrului de guvernare electronică.

Petiții conform noilor reguli

Parlamentul a modificat modul de înaintare și examinare a petițiilor. Din 2014, perioada de examinare a petiției s-a majorat: dacă anterior era vorba despre zile calendaristice (de la 15 pînă la 30), atunci acum termenele se stabilesc în zile lucrătoare, adică fără sărbători și zile de odihnă.

Legea amendată conține și un sistem de protecție împotriva abuzurilor la depunerea petițiilor. Anterior, persoanele oficiale trebuiau să ofere răspuns la fiecare adresare, indiferent de conținutul acesteia. Acum, dacă unul și același petiționar înaintează cîteva petiții pe una și aceeași temă, el poate primi doar un răspuns, cu referirea la celelalte scrisori.

Modificările introduc dreptul de a nu examina scrisorile ce conțin expresii injurioase sau licențioase. Același principiu se aplică și în cazul amenințărilor la adresa securității naționale, ordinii publice, vieții și sănătății persoanei publice și a membrilor familiei acesteia. Asemenea petiții sunt transmite organelor de drept.

O altă noutate ține de petițiile scrise neciteț sau ce conțin informație insuficientă și neconvingătoare. Asemenea petiții nu pot fi examinate, iar acest fapt este comunicat petiționarului - „cu condiția ca numele și adresa să poată fi citite”

Noi amenzi pentru călătoria fără bilet

De la începutul anului 2014, amenda pentru călătoria fără bilet s-a majorat de 2-3 ori. De atunci, mărimea sancțiunilor pentru „iepuri” în toate tipurile de transport constituia 200 de lei. În urma operării modificărilor la Codul Contravențional, amenda pentru călătoria în transportul feroviar, fluvial și auto regulat (pe rute interurbane și internaționale) constituie de la 400 pînă la 600 de lei, iar în autobuzele, troleibuzele și microbuzele din orașe – de la 300 pînă la 400 de lei.

Șoferii ce răspund de îmbarcare sunt sancționați în mod aparte. Transportarea pasagerilor fără bilete în transportul interurban și internațional se pedepsește cu amendă de la 800 pînă la 1200 de lei. Banii sunt achitați de șofer sau de persoana care a aprobat ieșirea pe rută. Aceleași amenzi sunt prevăzute și pentru persoanele responsabile de îmbarcarea pasagerilor în transportul feroviar, electric și maritim.

Creditarea de consum a devenit mai onestă

Noile sancțiuni în domeniul creditării de consum au intrat în vigoare pe 6 martie 2014. Drept încălcare este considerată neprezentarea sau prezentarea incompletă a informației standard, ce trebuie inclusă în publicitate sau a informației privind contractul de acordare a creditelor de consum.

Sancțiunile administrative se aplică pentru nerespectarea formei standard a contractului, pentru neinformarea timp de 7 zile calendaristice despre respingerea cererii și despre utilizarea bazei de date în acest scop. Se pedepsește și lipsa informației despre modificarea dobînzii la credit, înainte ca aceasta să intre în vigoare.

O încălcare aparte se consideră majorarea sau aplicarea neîntemeiată și neprevăzută de contractul de creditare a comisioanelor și taxelor, precum și neinformarea privind modificarea costului creditului de consum. Amenda se aplică și pentru neindicarea în contract a detaliilor și metodei de calcul a dobînzii, nerespectarea acestor condiții, calcularea incorectă a dobînzii anuale.

Mărimea amenzilor, incluse în Codul Contravențional variază de la 1,5 mii pînă la 2 mii de lei – pentru persoane cu funcții de conducere și de la 3 mii pînă la 6 mii de lei – pentru întreprinderi. Concomitent, au intrat în vigoare și modificările la Codul Civil, ce prevăd achitarea compensațiilor pentru daunele cauzate în cadrul acordării creditului de consum.

Sursa