mamaplus

Natalia Gordienko: ”Cel mai mare susținător al meu e Christian. Mă regăsesc în el!”

-
//
18.05.2021

Frumoasa reprezentantă a Moldovei la Eurovision în acest an, Natalia Gordienko, este prinsă în febra pregătirilor pentru semifinala din 20 mai și, cu puțin noroc și voturi din partea publicului european, pentru marea finală care va avea loc sâmbătă, 22 mai, la Rotterdam. Între timp, ea spune că îi duce dorul micuțului Christian, pe care l-a lăsat însă pe mâini bune – alături de bunica ei și bonă.

Natalia a mărturisit într-un interviu că, deși campania de promovare a piesei ”Sugar” a ținut-o departe de Christian în ultima perioadă și încearcă să suplinească această lipsă de fiecare dată când ajunge acasă, Natalia are totuși momente în care se simte vinovată. Promisiunea ei este să recupereze imediat după Eurovision.

”În campania pentru piesa „Sugar” Christian a fost cel mai aprig susținător, cântând și dansând cu mine piesa. După Eurovision, vreau să îmi iau puțin timp cu bunica și Chistian și să ne relaxăm, pentru că perioada aceasta a fost extrem de agitată. Iar după, am o mulțime de planuri de lansare a unor noi piese.”, povestește Natalia în interviul pentru Qbebe.ro.

Artista a vorbit și despre cel mai mare vis al său

mamaplus

Cel mai mare vis al Nataliei este să devină o prietenă bună pentru fiul ei, un model cu care Christian să se mândrească. Această relație mamă-fiu l-a cucerit și pe producătorul ei, Filip Kirkorov, care spune că rezonează mult cu ea, pentru că și el este un tată singur, dar foarte dedicat copiilor săi.

”Christian este varianta mea, dar la masculin; mă regăsesc în foarte multe în el. E amuzant și copilăros, ambițios, nu se lasă până nu face o năzbâtie (râde). Când sunt acasă, distracția lui favorită dimineața este să vină în camera mea, se bagă în pat alături de mine, trage pătura peste noi și zice că suntem la cort.

Deși sunt o fire puternică, în interior sunt foarte sensibilă, îmi doresc o familie numeroasă cu mulți copii și îmi doresc să deschid o școală muzicală anul acesta.”, a mai adăugat Natalia.

Dacă vrei să o susții cu un vot pe reprezentanta Moldovei la Eurovision 2021, n-ai decât să o faci joi, 20 mai, în cea de-a doua semifinală a concursului.

mamaplus