mamaplus

Moldovenii nu vor putea alege cu ce ser se vor vaccina împotriva COVID-19

-
//
27.04.2021

Potrivit coordonatoarei campaniei naționale de vaccinare împotriva noului coronavirus, Ninel Revenco, cetățenii se vor vaccina cu vaccinul care va fi disponibil la centrele de imunizare.

“Nu suntem în situația în care să putem alege cu ce vaccin să ne imunizăm. Ce vaccin va fi disponibil în teritoriu și care va fi oferit, cu acela ne vaccinăm”, a spus Ninel Revenco.

Amintim că astăzi Republica Moldova a primit un lot de 250.000 de doze de ser, dintre care 150.000 de doze sunt de tip Sinopharm, care au fost donate de către China, iar 100.000  – CoronaVac, procurate de către stat.

Deocamdată, nu a fost anunțat prețul de achiziție al vaccinului. Potrivit Secretarului de Stat al Ministerului Sănătății, Igor Curov, vaccinurile vor fi distribuie în țară în următoarele zile.

Potrivit unui studiu realizat de Asociația Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, doar 39 la sută dintre moldoveni doresc să se vaccineze împotriva noului coronavirus, în timp ce aproape 50% nu doresc să se imunizeze.