mamaplus

În Moldova vor fi deschise centre noi de depistare a cancerului la sân

-
//
09.10.2023

Pe parcursul anului trecut, 1.307 paciente au fost diagnosticate cu cancer la sân, iar 471 de persoane au fost răpuse de maladie. Specialiștii îndeamnă femeile lunar să meargă la un control, pentru că astfel, ar putea depista precoce maladia. În acest sens, autoritățile vor deschide patru centre medicale în localități cheie ale țării, pentru investigații specializate mai accesibile.

mamaplus

O femeie, care a cerut să nu-i fie divulgată identitatea, are 43 de ani și a fost diagnosticată cu cancer la sân. Pacienta spune că acum aproape patru ani, a observat un nodul ciudat sub braț și s-a adresat medicilor, care nu au găsit nimic suspect în acea umflătura. În vara acestui an, la un nou control, femeia a primit un diagnostic năucitor - cancer la sân, care se dezvoltase recent, scrie moldova1.md.

„Când mi s-a spus la Centrul de Diagnostic că trebuie să te adresezi că se dezvoltă, atunci s-a întors totul. A fost și pentru mine cum ar fi o surpriză că din familie nu a avut nimeni cancer la noi”. 

Și chiar dacă noutatea a debusolat-o, aceasta este plină de viață și speranță. Acum câteva zile, ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale la institutul oncologic și speră că în curând va pleca acasă.

„Am prins curajul și cu speranță că știm că în prezent medicina este foarte bună și specialiștii sunt buni. Zic uite, cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să mergem, să învingem. Ce să facem dacă ne este dat asta?! Trebuie să fim pozitivi”, spune femeia.

Pacienta a venit cu un îndemn către femei ca acestea să meargă periodic la medic, iar în cazul diagnostic dur, să nu se lase bătute.

În Moldova, anul trecut la evidența medicală se aflau 11.488 de persoane cu cancer de sân. Potrivit OMS, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din întreaga lume, luând viețile a sute de mii de femei în fiecare an și afectând, în mod disproporționat, persoanele din țările cu venituri mici și medii.