Timp de opt ani, din sistemul de învățământ al Republicii Moldova au plecat peste 11 mii de profesori. Dacă în anul 2010 erau 60.690 atunci în anul 2019 activează 49 de mii de învățători.
Câștigul mediu salarial al profesorilor în anul 2018 a fost de 5.147 de lei, anunță Biroul Național de Statistică (BNS).
Dacă ar fi să facem o repartizare pe discipline, atunci am constata că cei mai mulți sunt profesori de limba și literatura română (2 798), iar cei mai puțini sunt profesori de limba și literatura rusă (1 360).
Dintre cele 49 de mii de cadre didactice, 85 % sunt femei și doar 15 % sunt bărbați. Cei mai mulți dintre profesori activează în învățământul primar și secundar (peste 56 %), iar cei mai puțini, în învățământul profesional tehnic (8,3 %).