Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de ordin care, dacă va fi semnat, va pune la punct un nou mecanism de includere a medicamentelor în lista celor compensate. Oficialii din Sănătate spun că prin acest document vor asigura o mai mare transparență a procesului.
Ministerul Sănătății a schițat un regulament prin care va gestiona includerea medicamentelor în categoria celor compensate. Acestea vor fi selectate pe bază de eficacitate, siguranţă, calitate şi cost.
Includerea sau neincluderea unui medicament în lista celor compensate va fi decisă de două structuri: Consiliul pentru medicamente compensate și Secretariatul. Prima va fi instituită prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), prin vot majoritar.
Secretariatul pentru medicamente compensate va asista munca Consiliului și îşi va desfășura activitatea în cadrul CNAM, iar în cadrul Secretariatului pot fi incluşi şi specialişti în domeniul rambursării medicamentelor din cadrul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMED) sau Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF).
Odată ce operatorul economic va depune o cerere în care va solicita includerea preparatului în lista celor compensate, cererea urmează a fi însoţită de argumentări bazate pe studiile clinice, raportul farmaco-economic, inclusiv analiza impactului bugetar și alte materiale relevante. Secretariatul va evalua dosarul depus de solicitant, iar apoi îl va transmite Consiliului.
Acesta va putea defini politici de compensare a preparatelor, determina sau modifica gradul de compensare a medicamentelor incluse în listă, va putea organiza dezbateri publice pe marginea medicamentelor compensate.
Structura va fi prezidată de ministru Sănătăţii, va consta din 12 membri, specialiști din Ministerul Sănătății, AMED, CNAM și USMF și se va convoca semestrial pentru discuții și evaluări.
Până acum, procesul de includere a medicamentelor compensate pe o listă specială a fost executat potrivit unei Hotărâri de Guvern emisă pe timpul guvernului Tarlev, în 2005, dar și în baza unui ordin ministerial din 2013, „Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”.
Conform ultimului document, Ministerul Sănătăţii de comun cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină evaluează în I semestru al anului propunerile de includere în Listă a medicamentelor eligibile pentru compensare și modifică pe parcursul anului această listă. La rândul său, AMED prezintă lunar CNAM lista medicamentelor noi înregistrate în Republica Moldova şi cele incluse în Catalogul naţional de preţuri de producător la medicamente, iar CNAM actualizează lista și distribuie farmaciilor ultimele modificări.
Sursa: MedNews