mamaplus

Mila Kunis recunoaște că uită uneori să-și hrănească cei doi copii

-
//
28.09.2021

După ce a mărturisit într-un interviu că nu-și spală copiii în fiecare zi, actrița Mila Kunis face noi destănuiri. Odată cu ele, gluma se îngroașă, iar probabilitatea că internauții o vor critica și mai mult este foarte mare. Cu toate acestea, tânăra mămică spune că nu-i pasă de gura lumii.

Actrița în vârstă de 38 de ani a fost invitată în emisiunea ”The Ellen Degeneres Show”. Gazda emisiunii nu a putut trece cu vederea subiectul răsunator din presă precum că Mila Kunis și soțul ei, Ashton Kutcher nu își spală copiii în fiecare zi. Prin urmare, și-a dorit să afle chiar de la Mila ce părere are despre asta.

”Am vorbit despre asta în podcastul lui Dax Shepard. Discuția noastră a ajuns la dușul zilnic și am zis că nu prea obișnuim să spălăm copiii des. La fel o facem și noi. De exemplu, eu fac duș zilnic, dar nu mă spăl pe cap în fiecare zi. Nu văd o necesitate în asta.”, a mărturisit actrița.

Ulterior, Mila a mai adăugat că în fiecare dimineață planifică să-și spele copiii, dar se mai întâmplă să fie zăpăcită și acest lucru îi dă toate planurile peste cap.

”Mă trezesc dimineața și mă gândesc: ”Azi îmi spăl copiii!”, apoi mă pomenesc că e seară și e timpul de culcare, iar eu am uitat să îi hrănesc”, spune Mila Kunis.

Tot ea a mai menționat că cei doi copii ai săi - Isabelle (6 ani) și Dimitri (4 ani) adoră să se bălăcească în piscină, iar în perioada pandemiei cam asta au făcut în fiecare zi. În timpul lockdown-ului au stat doar în casă, iar faptul că nu făceau duș zilnic nu părea a fi o mare problemă.

”Cine mai face duș în autoizolare? Noi nu ieșeam deloc din casă. Cine avea treabă cu noi?”, și-a amintit actrița.

După aceste replici, Mila Kunis și-a dat seama că a cam îngroșat gluma, iar criticile vor apărea ca ciupercile după ploaie.

”Prieteni, eu îmi hrănesc copiii! Stați liniștiți”, a încheiat tânăra mămică.