mamaplus

Mesajul unei mame a patru copii care a scăpat de soțul violent

-
//
30.01.2024

Cătălina Țurcan din raionul Soroca este mamă a patru copii, iar primul dintre ei a venit pe lume când ea era încă minoră.

mamaplus

Într-o nouă ediție a proiectului „Femeile vorbesc”, Cătălina a povestit despre soarta sa și greutățile care o urmăresc până în prezent, transmite Știri.md.

De mică a fost abandonată și nici nu-i ține minte pe părinții săi.

„Nu am auzit niciodată nimic despre tatăl meu, iar când am împlinit un an și jumătate mama a plecat peste hotare și m-a lăsat în grija bunicii care consuma băuturi alcoolice. Ea nu mă putea îngriji. La un moment dat am fost internată la spital, după care am fost transferată la casa de copii”, își amintește Cătălina.

Ea s-a aflat acolo doi ani, timp în care nu a fost vizitată nici de bunică, nici de mamă.

La vârsta de patru ani, Cătălina a fost înfiată: „Am amintiri frumoase, sunt mulțumită de copilăria pe care am avut-o. La 17 ani m-am căsătorit”.

Cătălina l-a cunoscut pe soțul său când avea 16 ani, iar el avea 19 ani. Peste un an cei doi au conceput un copil, iar în următorii câțiva ani, în familia lor au apărut încă trei.

Deși femeia era îndrăgostită și credea că va avea parte de o familie, ea a îndurat umilință, bătăi și sărăcie. Într-un final, aceasta și-a luat inima în dinți și a decis să pună capăt relației cu soțul său.

Cu lacrimi în ochi, Cătălina a vorbit despre viața trăită alături de tatăl copiilor săi și perioada în care locuiau împreună: „Mi-i rușine față de copiii mei că ei au așa un tată și așa o mamă proastă. Ei nu au avut o copilărie bună. Să ridice cineva glasul... Ei sunt speriați, mie tot mi-i greu că eu tot vreau un pic să mă odihnesc. Bea față de copii.

Eu nu am avut așa o copilărie, măcar că am fost crescută fără mamă. De câte ori mă străduiam să fie mai bine, nu se primea, el nu mă asculta, eu nu aveam unde să mă duc cu copii mici”.

După ce a scăpat de teroare, Cătălina s-a confruntat cu alte greutăți. Aceasta nu are bani să-și crească copiii, iar tatăl lor nu îi susține financiar.

„Doar o singură dată mi-a transmis 1.500 de lei. El mai sună și spune că totul va fi bine, în rest nimic. El își caută de treabă”, spune femeia.

Cătălina are și un mesaj pentru femeile care aleg să îndure violența: „Cred că multe femei sunt în asemenea situații ca și mine. Toate trec prin greutăți și frică, dar nu trebuie să răbdăm pentru copii, asta nu este normal. Nu ascultați pe nimeni, duceți-vă. Da, e greu, dar nu merită. Acum eu sunt fericită fără el. Copiii sunt relaxați și nu se mai tem”, mărturisește ea.