mamaplus

Mesajul unei mame, al cărei copil a fost la un pas să moară: „Intoxicația cu apă chiar există”

-
//
24.07.2019

Copilul ei a fost la un pas să își piardă viața după ce a băut apă. Pentru că a trecut prin momente de panică, o mamă a decis să le transmită un mesaj important tuturor părinților. Ce s-a întâmplat?

mamaplus

Hidratarea este esențială pentru buna funcționare a organismului, medicii recomandând consumul unor cantități însemnate de apă. Cu toate acestea, există câteva reguli ce trebuie cunoscute și respectate pentru a evita apariția situațiilor neplăcute.

Deși medicii îi sfătuiesc pe oameni să consume cantități cât mai mari de apă, fiind recomandați cel puțin 2 litri în fiecare zi, această regulă nu se aplică tot timpul. Vârsta este un factor foarte important atunci când vine vorba despre consumul de apă. Mămica unui bebeluș în vârstă de 11 luni a aflat acest lucru după ce copilul ei a fost la un pas să își piardă viața. Femeia povestește că obișnuia să îi ofere copilului 60 ml de apă în fiecare zi, dar că se întâmpla de multe ori ca bebelușul să nu consume întreaga cantitate. Cu toate acestea, fetița a ajuns de urgență la spital după ce au apărut problemele de respirație și vărsături. Imediat după ce au consultat-o, medicii au descoperit că era vorba despre o intoxicație cu apă.

„Intoxicația cu apă chiar există și se poate întâmpla atât de ușor. În prezent, fetița mea de 11 luni se confruntă cu această problemă. I-am dat doar 60 ml de apă pe zi și de multe ori nu o termina. Ieri am descoperit că există posibilitatea ca ea să fi băut apă în momentul în care îi făceam baie. Nu m-am gândit la asta în acel moment, dar am ajuns cu ea la camera de urgență. A devenit letargică, a început să vomite și se chinuia să respire. Avea atât de multă apă în organism încât îi apăsa pe plămâni.”, a povestit femeia, potrivit mirror.co.uk.

Medicii spun că înainte ca bebelușii să împlinească 6 luni nu este recomandat să li se ofere apă, iar după această vârstă, o cantitate prea mare poate cauza probleme grave de sănătate. Astfel, părinții trebuie să fie foarte atenți la cantitatea de apă pe care o consumă cei mici.

„Intoxicația cu apă apare în momentul în care este consumată o cantitate mult prea mare într-o perioadă scurtă de timp, iar nivelul de sodiu din sânge scade, ceea ce face ca situația să fie tragică.”, a precizat Katie Zeratsky, dietetician.

Astfel, intoxicația cu apă poate deveni o problemă serioasă, atât în rândul adulților, cât și atunci când vine vorba despre copii, motiv pentru care este nevoie ca acest lucru să fie tratat cu maximă responsabilitate.

Sursa