mamaplus

Meghan Markle ar ascunde o nouă sarcină, după pierderea grea suferită vara trecută (FOTO)

-
//
24.12.2020

Ieri, cuplul regal relocat în America a fost surprins la o ieşire random pe străzile din Beverly Hills.  Prințul Harry şi Meghan Markle au fost recunoscuți uşor, în ciuda faptului că amândoi purtau măşti, însă altceva a atras atenția: faptul că Meghan era îmbrăcată suspect de gros pentru o temperatură de circa 21 de grade. Ducesa de Sussex a ales nu doar o haină groasă, cu glugă îmblănită, ci şi o căciulă şi cizme de piele înalte, în timp ce Harry a purtat o bluză subțire de vară.

Cei doi au intrat într-o clădire cu numeroase cabinete medicale şi centre SPA, lucru care dă de bănuit celor care suspectează o nouă sarcină pentru fosta actriță.

La sfârşitul lunii noiembrie, soția în vârstă de 39 de ani a Prințului Harry a mărturisit prin intermediul unui articol public că a pierdut o sarcină în luna iulie a acestui an. Aceasta a detaliat momentul dureros în care a simțit că a pierdut copilul, după ce l-a luat în brațe pe fiul ei în vârstă de 19 luni, Archie, fiind internată, apoi, de urgență, la spital.

O sursă citată de presa tabloidă americană a declarat în noiembrie că cei doi n-au renunțat la gândul de a mai avea un copil şi că încearcă să-l conceapă cât mai curând.