Medici de familie, obligați să întoarcă datorii de mii de lei pentru că au prescris greșit medicamente compensate

Medici de familie, obligați să întoarcă datorii de mii de lei pentru că au prescris greșit medicamente compensate

-
//
27.10.2017

Mai mulți medici de familie din țară s-au trezit peste noapte cu datorii de mii de lei. Și asta după ce Compania Națională de Asigurări în Medicină a efectuat mai multe controale și a depistat că doctorii au comis gafe la prescrierea unor medicamente compensate. Astfel, medicii sunt nevoiți să restituie banii pentru preparate. Responsabilii de la CNAM au refuzat să ofere explicații, menționând doar că aceasta este o procedură obișnuită.

Medici de familie, obligați să întoarcă datorii de mii de lei pentru că au prescris greșit medicamente compensate

Valentina Silta este medic de familie de mai bine de 20 de ani, în comuna Bubuieci, dar pentru prima dată s-a pomenit într-o asemenea situație, scrie protv.md.

Iarna trecută a prescris un antibiotic mai multor bolnavi din localitate, iar acum a aflat că ea trebuie să întoarca banii pentru medicament. Ar fi vorba despre aproape 5 mii de lei.

“Eu nu am folosit medicamentele date. Au folosit pacienții. Eu nu am de unde să plătesc. Trebuie să returnez un salariu, dar eu cu ce să trăiesc. Cu 25 de ani de experiență de muncă, primesc un salariu de 5 mii de lei“, s-a plâns Valentina Silta. 

Antibioticul prescris, ceftriaxona, este inclus în lista medicamentelor compensate, doar că potrivit ordinului autorităților din sănătate, este indicat numai pacienților care suferă de infecții la rinichi. Doctorii însă nu au fost atenți la această precizare și au prescris preparatul și bolnavilor de pneumonie.

“Eu nu puteam pentru pneumonie la copii sau maturi sa tratez cu pastile. Apoi, erau sa fie complicatii si era sa fiu vinovata. Am prescris un antibiotic, care stim ca este eficient. Puteau sa ne atentioneze inca de anul trecut. Sa spuna ca nu prescriem medicamente conform ordinului, dar nu peste un an si ceva“, a adăugat medicul de familie. 

Medicul-sef de la Centrul de Sanatate din Bubuieci sustine ca datoriile pe care le are institutia fata de CNAM sunt de aproximativ 8 mii de lei. Sustine ca va incerca sa gaseasca o alta solutie ca sa intoarca banii.

“Cand o sa primi dispozitia poate ca o sa intoarcem banii din cei obtinuti in urma serviciilor contraplata. Poate pana la urma se va anula dispozitia, pentru ca intr-adevar asta a ajuns in buzunarul pacientilor si se poate verifica“, a declarat medicul-șef al Centrului de Sănătate din Bubuieci, Galina Capita-Bunescu.

Unii medici de familie ar avea datorii de zeci de mii de lei, mai spun doctorii. Am incercat sa vorbim cu responsabili de la Compania Nationala de Asigurari in Medicina, insa nu am reusit pentru ca toti specialistii ar fi mers sa inspecteze oficiile teritoriale.

Ulterior, printr-un comunicat, CNAM a declarat ca in cazul in care sunt depistate greseli de prescriere a medicamentelor compensate, banii trebuie sa fie intorsi din contul institutiilor medicale, adica sa-i oblige pe doctori sa plateasca. Nu s-a specificat cati medici de familie din tara vor fi nevoiti sa restituie bani.

Sursa:protv.md