Tuse, febră sau respirație îngreunată - sunt simptome caracteristice infecției COVID-19. În timp, însă, medicii au observat că pacienții infectați manifestă și simptome neurologice, iar datele analizelor de laborator confirmă că virusul atacă și creierul. În formele mai ușoare, spun medicii, bolnavii manifestă depresii și fobii, iar în formele grave, pacienții ajung să nu-și recunoască rudele și devin agresivi, potrivit Agora.md.
„Din start, în prima lună, martie - aprilie, când am început a lucra, noi, lucrătorii medicali, nu înțelegeam de ce acești pacienți sunt așa de agresivi, de ce nu recunosc și nu înțeleg ce se întâmplă. Dar acum, când deja a fost găsit PCR (n.r. metodă de diagnosticare a virusului la nivel de ADN) în lichidul cefalorahidian și am înțeles că simptomele persistă chiar și după externarea pacienților, noi am înțeles că acestea sunt schimbări neurologice”, susține șefa secției UPU, Spitalul „Arhanghel Mihail”, Veronica Țugulschi.
Ce provoacă schimbările de comportament?
Microtrombozele, care se formează la nivelul creierului, produc schimbări de comportament așa încât, susține doctorul, la pacienții tineri care nu au comorbidități, se manifestă mai mult dereglările funcționale, de tipul agitație, anxietate, depresie, fobii, excitabilitate, agresivitate. Iar la pacienții în vârstă, care au avut un AVC (n.r. când un flux sangvin slab către creier duce la moartea celulelor) în antecedente, care au avut o patologie neurologică în anterior, simptomele se agravează.
Unii pacienți ajung să nu-și recunoască membrii familiei:
„Pacientul nu conștientizează cine este, nu cunoaște cine sunt rudele, nu cunoaște mediul ambiant, uneori întreabă unde se află, dacă este în spital. El nu recunoaște acest lucru. Aceasta nu din cauză că pacientul este de vină, ci pentru că într-adevăr sistemul nervos central este extrem de afectat de acest virus”, susține șefa secției UPU, Spitalul „Arhanghel Mihail”.
Depresie, delir și chiar halucinații
În cazul bolnavilor care prezintă și simptome neurologice e necesară intervenția medicului specialist.
„Primele zile nici nu ne-am gândit că e posibil ca în calitate de medici neurologi să consultăm în spitale ca specialiști, dar pe parcurs am observat că pacienții internați prezintă simptomatică neurologică.
Sunt mulți pacienți depresivi. Cu ei este mai greu pentru că nu prea tare dezvăluie, adică nu spun ce-i supără. Pe parcurs am observat că pacienții devin foarte agitați. Chiar apar halucinații și psihoze și delir. La așa pacienți am fost chemată la consultații în staționar și acești pacienți chiar au fost transferați la Spitalul Clinic Republican de Psihiatrie”, spune medicul neurolog Ana Botoșan.
„COVID-19 își arată mai multe fețe decât inițial...”
Rudele sunt cele care în primul rând trebuie să cunoască despre aceste semne.
„Acum COVID își arată mult mai multe fețe decât inițial. Și noi trebuie să știm că dacă acasă pacientul devine agresiv, sau nu cunoaște rudele, sau se întâmplă ceva neobișnuit, trebuie de chemat ambulanța și trebuie de făcut testul la COVID pentru că sunt mulți pacienți din start, care nu vin cu pneumonie, dar vin cu patologie neurologică”, atenționează Veronica Țugulschi.
Când virusul afectează într-o formă mai gravă creierul, cu AVC hemoragic, intervin și neurochirurgii. Pacientul este transferat la Institutul de Medicină de Urgență unde se face Tomografia Computerizată sau Rezonanța Magnetică și pacientul este deja consultat de neurochirurgi, în caz că este un AVS ischemic sau hemoragic.
La Spitalul „Arhanghel Mihail”, zilnic, sunt internați în jur de 30 de pacienți infectați cu COVID-19. În ultimul timp, spun medicii, pacienții se adresează după ajutor medical, fiind în stări tot mai grave.
„S-a observat în ultimul timp că sunt foarte mulți pacienți după vârsta de 50 de ani. Pacienți care ar trebui să stea acasă, știind că au hipertensiune, obezitate, fibrilație arterială, hipertiroidie, patologii autoimune, patologii ca astm bronșic. Pacienții având o patologie de bază, concomitentă din start, foarte greu merg la tratament. Și asta este un chin și pentru ei și pentru personalul medical care deja este epuizat”, a subliniat șefa secției UPU, Spitalul „Arhanghel Mihail”, Veronica Țugulschi.