Medic chirurg, reținut pentru mită! Cât a luat de la un pacient pentru operație

Medic chirurg, reținut pentru mită! Cât a luat de la un pacient pentru operație

-
//
13.06.2017

Un medic chirurg din cadrul Spitalului Clinic Republican fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.

Medic chirurg, reținut pentru mită! Cât a luat de la un pacient pentru operație

Cazul a ajuns în vizorul CNA, după ce o tânără a sesizat Centrul prin intermediul Liniei Naționale Anticorupție – 0 800 55555, precum că, doctorul ar fi pretins și primit de la fiica unei paciente 5 400 de lei pentru efectuarea calitativă a unei intervenții chirurgicale. Asta în pofida faptului că, în lipsa poliței de asigurare, pacienta a achitat toate taxele de stat.

Astfel, a fost documentat faptul extorcării și primirii de către suspect a mijloacelor bănește ce nu i se cuvin. În scurt timp, acesta a fost reținut în flagrant delict în momentul primirii banilor transmiși sub controlul organului de urmărire penală al CNA. Bărbatul a încercat să scape de bani, aruncându-i peste geam de la etajul 11 al clădirii.

În rezultatul efectuării măsurilor speciale de investigație autorizate de către judecătorul de instrucție și acumulării materialului probator, medicul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pe un termen de 72 ore.

Dacă va fi găsit vinovat, chirurgul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Sursa: Mamaplus.MD