mamaplus

Mamele vor fi asigurate medical până la vârsta de doi ani a copilului

-
//
04.10.2023

Mamele neangajate care îngrijesc copii până la vârsta de doi ani vor avea statutul de persoană asigurată și vor putea beneficia de volumul integral de asistență medicală.

mamaplus

O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv, iar cheltuielile în cazul urgențelor obstetricale pentru femeile neasigurate vor fi acoperite din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, transmite Știri.md.

De asemenea, pentru asigurarea unui tratament egal în raport cu persoanele angajate, va fi menținut statutul de persoană asigurată pentru liber-profesioniştii din sectorul justiţiei și persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie, în cazul suspendării activității acestora pe durata concediului de maternitate sau a concediului pentru îngrijirea copilului cu vârsta de până la trei ani.

Documentul mai prevede prelungirea statutului de persoană asigurată, până la data de 31 ianuarie a anului următor, în cazul celor care achită asigurarea. În același timp, cetățenii vor primi statutul de asigurat din momentul achitării primei de asigurare pentru anul respectiv, și nu după șapte zile calendaristice, cum este în prezent.

Conform noilor prevederi, va fi exclusă răspunderea contravențională pentru neachitarea primelor în sumă fixă, în termenul stabilit de lege, în scopul evitării presiunii financiare asupra persoanelor care nu s-au asigurat în mod individual.

Proiectul de lege urmează să fie prezentat spre aprobare Parlamentului.