mamaplus

Mama băiatului spulberat pe zebră la Botanica: Șoferul se distrează

-
//
08.05.2023

Șoferul care la sfârșitul anului trecut a accidentat mortal un băiețel de 10 ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni la Botanica, se distrează la libertate. Despre aceasta a anunțat mama copilului, care a depistat pe rețele de socializare filmulețe postate de tânărul cercetat, de la diverse petreceri.

mamaplus

Femeia și-a spus durerea, în cadrul emisiunii Puls, de la OrizontTV, transmite Shok.md.

„El nu-și  conștientizează vina. O recunoaște, ca în majoritatea cazurilor. Am în vedere în viață, mai departe, el a spus ce i-a zis avocatul: recunoaște-ți vina, pentru că potrivit legii, vei scăpa de 1/3 din termenul pedepsei. Apoi vei fi eliberat condiționat înainte de termen. Toți cunosc foarte bine acest lucru. Nu înțeleg cum persoana care pe parcursul anului 2022 a avut 11 încălcări serioase, printre care trecerea la roșu, încălcarea limitei de viteză, fuga de la locului accidentului. Ultimul, al 12-lea caz, deja a fost omorul copilului meu. Nu consider acest omor ca unul din culpă. Așa se poziționează la noi. Imaginile video demonstrează contrariul, toți le-au văzut. Cum din imprudență dacă tu a 12-a oară pe parcursul aceluiași an încalci Regulamentul Circulației Rutiere cu tupeu, în fața ta s-au oprit 2 mașini, la trecerea de pietoni, tu îți dai seama că oamenii traversează și tu faci asta cu tupeu. Eu cred că a făcut-o intenționat”, a spus mama lui Daniel, în lacrimi.

„În locul lui Daniel al meu putea și copilul oricui, cu oricine se putea întâmpla. Doi ani nu este pedeapsă, e bătaie de joc”, a adăugat femeia îndurerată.

Aceasta susține că șoferul care se face vinovat de moartea copilului ei  se distrează cum poate de bine la libertate: „El timp de 4 luni se plimbă, se distrează, sărbătorește zile de naștere, postează pe Tik Tok. Continuă să-și trăiască minunat viața plină de veselie, după omorul copilașului. Și-a pus pe rețele imagini de la ziua lui de naștere, din aprilie. În loc să se ascundă undeva, ca să nu-l vadă nimeni, pentru ce a săvârșit, el adună oameni, cântă, dansează, bea. Iar când internauții îi fac observații, el li se râde în față tuturor. Oamenilor care îi scriu „cum poți așa”, el le zâmbește”.

Mama lui Daniel spune că a fost contactată de mama șoferului învinuit: „Mama lui și-a luat toată vina asupra sa. M-a sunat, și-a cerut iertare, să îl iertăm, că e vinovat. Când l-am văzut prima oară la judecată, avocatul îi zice: ridică-te și cere-ți iertare. El s-a ridicat, a zis: Doamna Natalia, mă iertați. Și atât. Nu știu dacă mama lui a văzut ce postează pe rețele. El a împlinit 23 de ani”.

Șoferul, care a lovit mortal băiatul de 10 ani, pe o trecere de pietoni la Botanica, și-a recunoscut vina. Potrivit procuraturii, acesta riscă până la patru ani și opt luni de închisoare. Ședința care urma să aibă loc pe 26 aprilie a fost amânată, iar următoarea va avea loc pe 25 mai, la ora 08:45.

Învinuitul este cercetat în libertate. Despre aceasta a scris mama băiețelului, pe rețele. „Sunt patru luni de când Danecika nu mai este printre noi”, se arată în mesajul plin de durere al mamei copilului.

Mama băiatului a cerut, prin intermediul unui apel video, să se facă dreptate, iar șoferul să fie pedepsit.

Copilul de 10 ani a decedat în urma unui grav accident rutier, produs în seara de 23 decembrie, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al Capitalei.