Tot mai mulți moldoveni au nevoie, în ultima perioadă, de ajutor medical. Doar în ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 13782 cetățeni, inclusiv la 2059 copii. După acordarea asistenței medicale urgente, 5690 pacienți, dintre care 4512 adulți și 1178 copii au fost transportați la spital, scrie realitatea.md.
„Din numărul total de solicitări, 2849 au fost pe motivul urgențelor cardiovasculare, urmate de 1955 patologii neurologice, 1662 boli respiratorii și 1473 urgențe traumatologice. Echipele AMU au intervenit prompt și au acordat asistența medicală urgentă la 209 pacienți cu accidente vasculare cerebrale și 54 cu sindrom coronarian acut”.
Pe parcursul săptămânii, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate la 60 accidente rutiere produse pe traseele țării, în urma cărora au suferit 86 cetățeni, inclusiv 15 copii.
După acordarea ajutorului medical calificat la etapa de prespital 62 pacienți au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești.
Totodată, în perioada de referință, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 85 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu, inclusiv la 54 persoane cu mușcături sau înțepături de insecte, 25 persoane cu combustii și 4 cu insolații.
De asemenea au fost înregistrate 43 urgențe toxice, printre care 19 intoxicații cu medicamente, 5 cu alcool și o intoxicație cu monoxid de carbon.