mamaplus

Mai mulți medici din Republica Moldova vor să demisioneze

-
//
25.03.2020

Un număr impunător de medici din Republica Moldova are intenția de a depune cereri de demisie din cauza lipsei echipamentului de protecție, care ar oferi o siguranță personalului medical în momentul acordării asistenței medicale în cazurile de COVID-19.

Avertismentul vine de la Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, care i-a transmis premierului Ion Chicu un demers prin care solicită autorităților identificarea unor fonduri suplimentare pentru echiparea adecvată și asigurarea protecției medicilor de contaminare cu COVID-19 atât la nivel de instituții medicale spitalicești, cât și la nivel de asistență medicală primară.

Ombudsmanul susține că a primit plângeri de la reprezentanții mai multor instituții medico-sanitare publice din republică ce asigură tratamentul și diagnosticarea cetățenilor infectați sau suspecți de COVID-19, dar și de la personalul medical din alte instituții medico-sanitare publice, inclusiv raionale, care consideră că nu este suficient protejat pentru eventuale intervenții medicale cu implicarea acestei categorii de pacienți.

Mihail Cotorobai consideră că există pericolul ca, în perioada stării de urgență, din cauza neasigurării cu echipament tehnico-material necesar pentru protecția personalului medical, mai mulți medici să-și dea demisia, iar în condițiile epidemiologice din republică, eventuale concedieri în masă ale personalului medical ar putea conduce la un colaps al sistemului de sănătate și la probleme grave legate de asigurarea securității și sănătății publice.

Pe de altă parte, Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, le-a promis lucrătorilor medicali, în cadrul briefingului susținut în dimineața zilei de azi, că vor fi luate măsuri pentru a-i motiva și proteja.

„Stimați lucrători medicali, vrem să vă asigurăm că vom întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura morivarea corespunzătoare, dar și protecția Dvs. în lupta cu infecția COVID-19, dar punem o miză foarte mare pe implicarea plenară a Dvs. pe care o avem și pe care sperăm să o avem în continuare”, a fost mesajul transmis de ministră medicilor din R. Moldova.

Anterior, autoritățile au anunțat că lucrătorii medicali implicați în lupta cu noul coronavirus vor primi suplimentar pe lună încă un salariu de funcție.

Menționăm că un medic de la Spitalul Clinic Republican s-a infectat cu COVID-19, în timp ce îngrijea un pacient, iar alți patru lucrători medicali de la aceeași instituție sunt suspectați că ar fi luat și ei noul coronavirus. Totodată, un lucrător medical din satul Sofia, raionul Hâncești, a ajuns cu toată familia sa la spital infectată cu COVID-19, după ce a consultat femeia din satul vecin Bălceana, decedată între timp de COVID-19. Și medici din satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, sau Cărpineni, raionul Hâncești, sunt plasați în carantină, după ce au consultat persoane infectate cu COVID-19.