Sindicatele din educație avertizează că numărul instituțiilor de învățământ cu astfel de probleme va crește în următorii ani, dacă nu va fi revizuită politica de finanțare per elev.
La școala-grădiniță din satul Ruseștii Vechi, raionul Ialoveni, profesorii au rămas fără bani în această vară, după ce nu au primit salariul timp de trei luni. Administrația instituției spune că bugetul, care e calculat în funcție de numărul de elevi, a fost epuizat încă de la începutul noului an școlar. Acum, deficitul a ajuns la 320 de mii de lei. Autoritățile locale au intervenit pentru a nu închide şcoala, dar nu știu ce va fi la anul viitor.
Și conducerea raionului Ialoveni susține că școlile cu puțini elevi trebuie să fie transformate în filiale ale şcolilor de circumscripție. Totodată, în raionul Rezina situația e asemănătoare.
"Este formula finanțare per elev şi iată până aici le-a ajuns bugetul. De aici încolo nu mai au, adică până la sfârşitul anului nu le ajunge o sumă oarecare de bani pentru instituțiile care sunt mici şi nu le ajung conform finanţării actuale", a declarat Lidia Lazari, şef la Direcția Generală Învățământ, raionul Rezina.
Sindicatele din educație susțin că pentru a acoperi cheltuielile școlilor cu puțini copii, Ministerul Finanțelor ar trebui să aloce mai mulți bani.
"Dacă nu o să fie alocate sursele financiare respective, după necesitate, cu coeficientele respective, atunci administrației publice locale de gradul I sau II îi va fi foarte dificil să acopere acest deficit bugetar", a declarat Mihai Laşcu, preşedintele Sindicatului Angajaților din Învățământ şi Educație „Viitorul”.
Potrivit sindicatelor din educație, până la 20 la sută dintre școlile din fiecare raion se confruntă cu deficit bugetar. Am solicitat o reacție de la Ministerul Finanțelor şi Ministerul Educației, dar până acum nu am primit niciun răspuns.